O legendă a boxului!** Muhammad Ali împlinește 70 de ani

O legendă a boxului!** Muhammad Ali împlinește 70 de ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Muhammad Ali, slăbit de boală, care se pregătește să sărbătorească împlinirea a 70 de ani, rămâne o legendă a boxului iar pentru aproape toată lumea este „the greatest” (cel mai mare), se arată într-un material al agenției France Presse.

Fostul pugilist va sărbători cei 70 de ani alături de familie și prieteni, sâmbătă, la Louisville, în Kentucky, unde este organizat un dineu de gală în onoarea sa de Centrul cultural Muhammad Ali, un muzeu dedicat vieții și carierei și care cu această ocazie va lansa o serie de omagii pe parcursul unei săptămâni, sub titlul „Seven Days for Seven Decades” (șapte zile pentru șapte decenii).

„Este un eveniment important deoarece Ali este o «icoană» mondială care a marcat viața a milioane de oameni. Curajul, gentilețea și charisma lui inspiră lumea. A avut o legătură specială cu oamenii. Chiar și adulții se apucă de plâns atunci când îl văd”, a afirmat Jeanie Kahnke, purtătorul de cuvânt al Centrului.

Americanul, născut Cassius Clay, la 17 ianuarie 1942, a obținut 56 de victorii în 61 de meciuri, din care 37 înainte de limită, devenind primul boxer care a câștigat trei titluri de campion mondial al greilor.

Din punct de vedere social, dorința sa de a zgudui dominarea „albilor” în America anilor ’60, refuzând să plece în Vietnam în 1967, a dat curaj numeroșilor afro-americani în vremea în care aceștia luptau pentru drepturile de bază.

La 30 de ani de la ultimul său meci, curajul și evoluția din ring, dar și luările de poziție și declarațiile șocante în afara ringului rămân simboluri puternice.

După box, Ali s-a implicat în numeroase cauze umanitare, iar în 2005 a primit medalia libertății (Medal of Freedom), cea mai înaltă decorație posibilă pentru un cetățean american.

În 1996, în ciuda durerilor provocat de maladia Parkinson, el a fost ultimul purtător al torței olimpice într-un oraș, Atlanta, unde cu 30 de ani în urmă era cetățean din zona a doua.

Moartea lui Joe Frazier, în noiembrie, l-a adus din nou în „lumina reflectoarelor” pe Ali, care, în ciuda bolii, a mers la înmormântarea celui care l-a învins pentru prima oară la profesioniști (în 1971). După câteva zile a fost spitalizat la Phoenix, unde locuiește, după ce a suferit de deshidratare.

Chiar dacă astăzi nu mai „plutește ca un fluture și înțeapă ca o albină” („Float like a butterfly, sting like a bee”), septuagenarul continuă să fie o legendă.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele