Nistor, superofertă de la AIBA: 38.000 de dolari primul an la profesioniști

Nistor, superofertă de la AIBA: 38.000 de dolari primul an la profesioniști
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bogdan Juratoni este, în acest moment, cel mai titrat boxer amator român, „dinamovistul” având în palmares un bronz la Mondialele din 2011, un argint la Europenele de anul acesta, dar și o participare la JO 2012. Cu toate acestea, există un alt pugilist român care are o cotă mai mare pe plan internațional, cel puțin din punct de vedere al forului internațional.

Supergreul Mihai Nistor (SCM Bacău/22 de ani) a primit din partea AIBA o ofertă tentantă de a trece la profesioniști, în cadrul programului dezvoltat de asociația internațională de box amator. Propunerea o depășește ca valoare pe cea similară primită de Juratoni. Dacă Bogdan a fost „momit” cu 7.000 de franci elvețieni la semnătură și cu 5.500 CHF la fiecare meci din primul an, contractul trimis pe adresa lui Nistor este mai generos. Dacă va semna cu AIBA Pro Boxing (APB), băcăuanul ar primi 10.000 de dolari la semnătură, precum și 7.000 de dolari la fiecare din cele patru meciuri garantate din primul an. În total, în 2014 supergreul român ar primi o sumă asigurată de 38.000 de dolari. Pentru comparație, cam atât a primit Doroftei la meciul cu Balbi de la San Antonio, din 2002, când a devenit campion mondial WBA.

Dacă totul decurge bine și va câștiga cele patru meciuri, în 2015 Nistor se poate bate pentru titlul mondial APB, unde bursa câștigătorului este de 100.000 de dolari. Deși sumele sunt tentante, Nistor nu ar avea de gând să treacă deocamdată la profesioniști, visul lui fiind să-și facă deocamdată un nume la amatori.

Nistor a boxat în ultimul an și în cadrul proiectului World Series of Boxing (WSB), lansat de AIBA pentru a face trecerea către profesionism. Băcăuanul a fost legitimat la Astana Arlans, câștigătoarea competiției, una dintre cele mai importante victorii ale sale din circuit fiind cea obținută în fața italianului Clemente Russo, vicecampion olimpic la Londra și dublu campion mondial.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen