Își face reintrarea în luptele pentru centurile mondiale:** „Îmi doresc să redevin campion mondial!”

Își face reintrarea în luptele pentru centurile mondiale:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În cazul unui eșec, Bute recunoaște că are șanse mici să mai boxeze cu Froch

Lucian Bute se pregătește în Florida pentru marele meci cu Jean Pascal (25 mai, Montreal) și consideră că adversarul său pornește cu un avantaj destul de important, pentru că a urcat de mai multă vreme la categoria „semigrea”, în cadrul căreia va avea loc lupta. Totodată, ultimul campion mondial din istoria boxului profesionist din România este de părere că un eventual succes împotriva lui Pascal îl poate aduce mai aproape de o nouă centură mondială (titlul IBF deținut de Bernard Hopkins la „semigrea”). Dar știe și că o înfrângere i-ar periclita șansele pentru revanșa cu britanicul Carl Froch, cel care i-a „furat” titlul mondial IBF la „supermijlocie” anul trecut.

Lucian, cum decurg antrenamentele din cantonament?
Mă bucur de faptul că sunt în cantonament în Florida alături de echipa mea și vom putea pregăti meciul cu Jean Pascal așa cum trebuie. La Montreal mă simt bine, însă aici sunt în cantonament, sunt concentrat numai la programul de pregătire. Am un program foarte strict, pot face antrenamente așa cum îmi doresc eu, recuperarea este excelentă și astfel rezultatele vor fi pe măsură.

Cu greutatea cum ești? Mai ai mult de slăbit?
Mai am câteva kilograme de dat jos, dar vă asigur ca nu vor fi probleme la cântar. Am trecut la o categorie superioară, o să am mai puțin de slăbit și cu siguranță pe 25 mai voi fi mult mai puternic și cu mai multă energie.

Meci cu 20.000 de spectatori

Biletele pentru această partidă s-au vândut foarte repede, vor fi mulți români în tribune?
Da, biletele s-au epuizat. Vor fi 20 de mii de oameni în tribune, este un interes foarte mare în Canada pentru acest meci, dar și în lume. Canalul American HBO va transmite meciul live. Sper să fie cât mai mulți români în sală pentu că am nevoie de suportul lor, de încurajările lor. Va fi un meci foarte greu. Sper, de asemenea, să am mai mulți fani canadieni de partea mea.

Ești pregătit pentru testele antidoping anunțate înaintea partidei?
Vom face amândoi teste antidoping pe parcursul pregătirii noastre, vor fi teste inopinate și din acest punct de vedere eu nu am niciun fel de problemă. Nu am luat niciodată absolut nimic și de aceea sunt deschis oricărui control antidoping.

Pascal e în avantaj

Adrian Diaconu, fostul tău coleg de la Interbox, a luptat de două ori împotriva lui Pascal, îi vei cere sfaturi?
Am vorbit cu Adrian Diaconu, i-am cerut sfaturi pentru că este prietenul și fostul meu coleg de la Interbox. Mai mult de atât, el a boxat de două ori cu Pascal, așa că îl cunoaște cel mai bine în momentul de față. Sunt convins că va fi alături de mine în sală pentru a mă încuraja și sigur va fi bucuros dacă îl voi învinge pe Pascal.

Care sunt atuurile lui Pascal în această partidă?
Pascal a fost campion mondial la categoria semigrea, iar cel dezavantajat voi fi eu pentru că urc în greutate. El va fi mult mai puternic în seara meciului. Pascal este un luptător exploziv și puternic, are un croșeu de stânga foarte bun și este impevizibil. Are însă și puncte slabe pe care sper să le speculez în timpul meciului și astfel să câștig.

Pregătește revanșa cu Froch

Cât de important este meciul cu Pascal pentru cariera ta?
Pentru mine, meciul cu Jean Pascal va fi un test foarte important. Sper să câștig și să pot disputa cu fruntea sus revanșa cu Froch. Dacă, ferească Dumnezeu, pierd cu Pascal, revanșa cu Froch va fi greu să mai aibă loc.

Dacă vei învinge, vei rămâne la semigrea pentru a încerca să „ataci” centura mondială IBF deținută de Bernard Hopkins?
Îmi doresc să redevin campion mondial. Ar fi o onoare și o mândrie pentru mine dacă aș câștiga centura mondială la două categorii diferite. Au existat discuții între promotorul meu și cel al lui Bernard Hopkins pentru un eventual meci și acest lucru este posibil pe viitor. Dacă totul va fi bine cu Jean Pascal pe 25 mai sunt toate șansele ca în viitorul apropiat să am un meci cu Bernard Hopkins.

Fostul tău adversar, Carl Froch, îl va întâlni tot la 25 mai pe danezul Mikkel Kessler. Cum anticipezi deznodământul meciului?
Între Carl Froch și Mikkel Kessler va fi un meci foarte greu. Dar având în vedere forma arătată de Froch și faptul că meciul se va desfășura în Anglia, eu cred că englezul are prima șansă.

Articol scris de Dan Mutuligă (Florida)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele