FOTO** Mendy, cum nu l-ați văzut și cum sperăm să-l mai vedem sâmbătă: KO!

FOTO** Mendy, cum nu l-ați văzut și cum sperăm să-l mai vedem sâmbătă: KO!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jean-Paul Mendy are un palmares aproape imaculat la
profesioniști. Francezul n-a pierdut niciun meci din cele 30
disputate (un egal), dar a suferit un KO dramatic în chiar ultima
luptă.

Mendy și-a câștigat dreptul de a fi challenger obligatoriu la
centura de campion mondial IBF la supermijlocie în urma unei
decizii controversate. Pe 31 iulie 2010, el l-a învins prin
descalificare pe australianul de origine cameruneză Sakio Bika, în
urma unui incident petrecut în chiar primul rund.
Bika a început meciul în forță, iar în minutul 1:20 l-a înghesuit
pe Mendy într-un colț: două directe scurte și francezul a pus
genunchiul jos. În acel moment, până când să intervină arbitrul,
Bika și-a executat adversarul cu un croșeu devastator, care l-a
trimis pe Mendy în lumea viselor. Acesta a avut nevoie de minute
bune pentru a-și reveni, el neputând sta nici măcar pe scaun fără
susținere.

A avut
timp să-și revină

La un an distanță de la acel meci rămâne o întrebare: oare se mai
resimt efectele acelui KO? „O astfel de lovitură poate
încheia o carieră”
, e concluzia celor care au vizionat
imaginile cu Mendy prăbușit.
Valentin Vrânceanu, fost boxer la categoria grea și actual antrenor
federal, susține că în mod normal Mendy a trecut peste perioada
critică: „Sunt sigur că a fost testat medical și nu au
existat probleme. El nu a mai boxat de atunci și a avut timp să-și
revină. Psihic ar putea să existe ceva probleme, deși ca boxer a
mai primit cu siguranță pumni grei în carieră. Cred că este
pregătit din toate punctele de vedere”
.
Bute a fost pus o singură dată jos la profesioniști, în 2008, de
Librado Andrade. Lucian a fost însă în picioare până ca arbitrul să
termine de numărat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup