EXCLUSIV | Meci-fantomă „organizat” de FR Box sub tutela AIBA. Conform fișei, la Centura Moldovei „au urcat” în ring doi membri ai Biroului Federal! Cei doi se miră, AIBA și federația se comportă ciudat, arbitra cehă nu mai ține minte | FOTO cu actul fals

EXCLUSIV | Meci-fantomă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un turneu de box de la Iași, care trebuia să servească drept examen pentru arbitri români și străini, sub egida federației internaționale, ar fi găzduit o partidă-fantomă, între doi angajați ai Federației Române de Box! Nemaipomenita întâmplare s-ar fi petrecut în decembrie 2017, când a fost organizată o competiție în care arbitrii din mai multe țări au jurizat și au primit stele în baza cărora au urcat în clasamentul internațional.
Reacția AIBA și a FR Box, după ce ProSport a aflat de cazul meciului-fantomă, a fost ezitantă și sinuoasă. AIBA a promis inițial anchetă și informații suplimentare pentru jurnaliști, apoi, brusc, toate canalele de comunicare au fost închise. La rândul său, Viorel Sima, secretar general al FR Box, a negat că a existat așa ceva, apoi a menționat că a fost o greșeală a „omului de la calculator”. A refuzat să divulge numele celui care a „greșit”, dar a promis că ne va pune la dispoziție toate meciurile disputate la Centura Moldovei. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, deși ProSport a insistat și a așteptat aceste dovezi câteva săptămâni.

Iată povestea acestei întâmplări neverosimile petrecute sub înaltul patronaj al FR Box și AIBA.

Sâmbătă, 9 decembrie 2017, în sesiunea a doua a preliminariilor de la Centura Moldovei, categoria 60 de kilograme, s-a întocmit foaia de joc al unui meci absolut bizar. Conform respectivului act (completat sub sigla AIBA, federația internațională), s-au înfruntat Lazăr Vasile și Udubașa Cătălin. E vorba, așa cum veți vedea mai jos, de doi membri ai Biroului Federal.
Prima problemă e că acești doi domni trecuți pe foaia de joc nu mai sunt nici la vârsta, nici la categoria care să le permită un astfel de meci.

Și totuși, fișa ajunsă în posesia ProSport, așa cum puteți vedea și dumneavoastră mai jos, este completă: conform datelor, a câștigat Cătălin Udubașa, la puncte, cu scorul de 4-1. Arbitru de ring: românul Ștefan Antal. Arbitri din juriu: Terezie Krejbychova (Cehia), Cristian Ciornia (România), Aleksander Vucecivic (Serbia), Anne Mullemsaether (Suedia) și Adrian Zidaru (România).

Dar iată despre ce eveniment este vorba și în ce fel este implicată federația internațională în această poveste incredibilă. Pe 31 octombrie 2017, Federația Română de Box a emis un comunicat pe site-ul oficial, în care se specifică următoarele: „AIBA (n.r. – Asociația Internațională de Box) a aprobat Cursul de arbitri de 2 stele la Iași (3-9 Decembrie 2017). A fost o promisiune făcută și onorată de către FRB (n.r. –  Federația Română de Box). După mai bine de două luni de cereri, zeci de e-mailuri și zeci de telefoane, FRB a reușit să aducă în România Cursul de arbitri 2 stele. AIBA a aprobat în cele din urmă cursul care va avea loc cu ocazia Centurii Moldovei. Cursul va fi organizat la turneul internațional Centura Moldovei, iar președintele Vasile Câtea a făcut încă un efort pentru boxul românesc, susținând această competiție, care se va desfășura în perioada 4-8 Decembrie”.

Așadar, o lăudabilă inițiativă a forului condus de Vasile Cîtea, fost pugilist, în prezent deputat PSD. Competiția urma să fie un prilej de testare pentru arbitri din diverse țări. În funcție de notele primite, aceștia primeau un calificativ superior (2 stele).
După ce au reușit să obțină organizarea cursului pentru arbitri, oficialii federației au început să caute pugiliști care să lupte în fața candidaților. Într-un moment de cumpănă, s-a constatat – pretind sursele ProSport – că numărul pugiliștilor ar fi fost prea mic.

Vasile Lazăr și Cătălin Udubașa s-ar fi „luptat”, conform fișei, în data de 9 decembrie 2017, ultima zi de examinare a candidaților, Potrivit datelor completate la computer, Udubașa, mai viguros, ar fi fost preferat ca învingător, cu scorul de 29-28, de patru din cei cinci arbitri: cehoaica Terezie Krejbychova, românul Cristian Ciornia, sârbul Aleksander Vucecivic și românul Adrian Zidaru. Singura care l-ar fi văzut învingător pe Lazăr a fost suedeza Anne Mullemsaether.


Raportul meciului dintre Lazăr Vasile și Udubașa Cătălin. Patru dintre cei cinci arbitri l-au „văzut” învingător pe domnul Udubașa. Foto ProSport

Cătălin Udubașa: „Nici n-am fost acolo!”. Vasile Lazăr: „Bine că nu m-au pus cu vreun boxer!”

Cătălin Udubașa, „învingătorul” acestui meci-fantomă, spune însă că nu s-a bătut cu nimeni în ring și că nici măcar n-a fost la Iași în acea perioadă! „Nu știu despre ce e vorba, nu pot să vă spun dacă foaia e reală sau falsă… Nici nu am fost acolo, la curs! Nu am fost la Iași, nu știu despre ce e vorba. Nu pot să vă spun nimic. Sunt 100% sigur că foaia nu e reală! Nu are cum să fie! Hârtia poate că a fost făcută pe calculator. Poate se dorește să se producă un scandal!”.

„Învinsul” meciului pe hârtie, Vasile Lazăr, dezminte și el că ar fi încrucișat mănușile la Iași cu colegul de Birou Federal: „Nu… e o greșeală! Cum să facă așa ceva? Nu știu ce să zic… O să verific această situație la federație. Deci, apare că am avut un sparring cu domnul Udubașa? Aham… Păi… Nu există așa ceva! Bine că nu m-au pus cu vreun boxer! Nu știu cine s-a ocupat de organizarea cursului. Rămâne să verificăm, să vedem despre ce e vorba”.

Președintele Cîtea: „E o glumă! Cum să apară un meci între ei?”

Președintele federației, Vasile Cîtea, spune că nu știe nimic și că un asemenea meci nu e posibil: „Este o glumă! Nu cred că există așa ceva. Cătălin Udubașa și cu Lazăr Vasile sunt membri în Biroul Federal. Cum să apară un meci între ei? (râde) Nu, nu există așa ceva. S-au adus sportivi care au făcut sparring-uri, deci au fost meciuri demonstrative, între sportivi de la toate cluburile din Iași. Ceea ce este regulamentar, nu este niciun fel de problemă. Fiecare candidat și-a făcut norma, fiecare a parcurs toate etapele cursului de două stele. Cred că e o glumă făcută de cineva. Nu are cum să existe un asemenea meci. Ar putea să se întâmple la old-boys sau o chestie de genul ăsta!”.

Cum poza de mai sus surprinde datele completate în computerul FR Box, iar cei implicați pretind că nu au avut niciun meci, întrebarea este ce s-a petrecut, de fapt, la Iași.
Dacă a fost o glumă, cine a făcut-o sub patronajul AIBA, la un examen real pentru arbitri internaționali
? Și cum a ajuns „gluma” în computerul de punctaj? 

Iar dacă n-a fost o glumă, ci un fals intenționat, cine a luat decizia, dintre organizatori, să măsluiască datele unui examen pentru arbitri internaționali, inventând meciuri?

Cehoaica Terezie Krejbychova, trecută printre arbitrii meciului-fantomă, nu mai ține minte: „Îmi prezint scuzele. A avut loc acum mult timp”


Arbitrii și conducătorii FR Box, la finalul competiției. Pe rândul de sus, în stânga, suedeza Anne Mullemsaether, singura din cei cinci arbitri care, conform fișei publicate de ProSport, l-a desemnat învingător pe Vasile Lazăr în meciul-fantomă. Pe rândul de jos, a cincea din dreapta, cehoaica Terezie Krejbychova. Aceasta nu-și mai amintește prea multe amănunte, dar spune că „la final, toată lumea a fost mulțumită”. Jos, în centru: stânga (costum albastru) Vasile Cîtea, președintele FR Box, dreapta (cu geacă) Viorel Sima, secretarul general al FRF Box

ProSport a reușit să ia legătura cu arbitra Terezie Krejbychová, din Cehia, una dintre cele cinci persoane care apar că ar fi arbitrat meciul dintre Lazăr Vasile și Cătălin Udubașa: „Îmi prezint scuzele, nu-mi amintesc foarte multe lucruri cu privire la acel turneu. A avut loc acum mult timp. Nu-mi amintesc să fi fost vreun meci care nu s-a disputat… La final, toată lumea a fost mulțumită”.

Corespondența ProSport cu FR Box și AIBA a avut o desfășurare bizară. Publicația noastră a solicitat un punct de vedere din partea AIBA – Federația Internațională de Box. Instituția a răspuns inițial prompt, arătându-se foarte interesată de caz. Ni s-a răspuns oficial că se va demara o anchetă și că va fi contactată Federația Română de Box. Oficialul AIBA chiar a mulțumit ProSport.
Apoi, brusc, după ce conducătorii FR Box au aflat de caz, AIBA n-a mai dorit să coopereze. Mesajele ProSport au rămas o perioadă fără răspuns. Din partea forului internațional ni s-a comunicat, într-un târziu, următorul lucru: „Vă rugăm să contactați Federația Română de Box cu privire la această situație”. Ulterior, reprezentanții AIBA n-au mai răspuns sub nicio formă solicitărilor ProSport.

La rândul lor, oficialii din Federația Română de Box au avut o atitudine ambivalentă. Au promis, inițial, că vor pune la dispoziția ProSport evidența tuturor meciurilor disputate la turneul „Centura Moldovei”. Apoi, tăcere. Publicația noastră a așteptat zadarnic câteva săptămâni dovezile promise de FR Box: instituția nu a mai dat niciun semn de viață, deși jurnaliștii au insistat și au mai trimis o cerere în acest sens.

Viorel Sima, secretar general FR Box: „Cel care a stat la calculator, pentru că nu știa, probabil, numele celor doi din ring, i-a trecut, inițial, pe foaie pe cei doi”

După ce AIBA a fost informată de situația din România, forul internațional a luat legătura cu FR Box, mai precis cu secretarul general Viorel Sima. „Nu a fost nimic în neregulă! Nu-mi dau seama cum au apărut cei doi pe foaie. Cel care a stat la calculator, pentru că nu știa, probabil, la început numele celor doi din ring, i-a trecut, inițial, pe foaie pe cei doi. Eu știu ce o fi fost în capul lui!? În evidențele noastre nu figurează un astfel de meci între Udubașa și Lazăr!”, a spus Viorel Sima, într-o discuție cu ProSport.
Reporterul ProSport i-a solicitat lui Viorel Sima numele „celui care a stat la calculator”, adică persoana indicată de oficialul federal ca fiind responsabilă pentru eroare. Am primit răspunsul că nu se poate nici spune cine este, nici să fim puși în legătură cu el.

Ar mai fi de adăugat că, așa cum se vede și în poză, nu se pune problema ca „eroarea” să se fi produs înaintea meciului, când poate că „omul de la calculator” nu aflase încă adversarii, ci după așa-zisa întâlnire dintre cei doi membri ai Biroului Federal, pentru că fișa e completă, cu scorul final și punctajul dat de fiecare arbitru. Deci, este o fișă finală și nu una inițială, provizorie, așa cum a sugerat Viorel Sima.

 Iată ierarhia conducerii Federației Române de Box


O parte din membrii Biroului Federal de la FR Box, conform site-ului oficial. Domnii Lazăr Vasile și Udubașa Cătălin (în chenarele roșii de jos) s-ar fi bătut, conform fișei de la Centura Moldovei, la categoria 60 de kilograme, în turneul cu juriu internațional derulat sub egida AIBA. Sus, președintele FR Box, Vasile Cîtea, fost pugilist.

Matei Udrea / Redactor
Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup