Acasa » Alte Sporturi » Box » Doroftei: „Și nedreptățile fac parte din sport”

Doroftei: „Și nedreptățile fac parte din sport”

Președintele FR de Box vorbește despre cazul sportivei care ar fi vrut să-și taie venele la Mondialele din Bulgaria.
Doroftei: „Și nedreptățile fac parte din sport"

Leonard Doroftei a luat la cunoștință problemele apărute în echipa României de box feminin, la CM de junioare și tineret de la Albena, unde sportiva Florina Radu ar fi încercat să se sinucidă. Președintele FR Box e de părere că situația nu a fost atât de gravă în cazul sportivei noastre și că problemele de arbitraj de la „mondiale” n-au avut ca țintă delegația noastră.

„S-a făcut prea multă vâlvă vizavi de ceea ce s-a întâmplat la Albena, cu Florina Radu. Am înțeles că fata are o zgârietură, nu că și-ar fi tăiat venele. Au fost și exagerări. Federația Română de Box este alături de Florina Radu, ca de altfel de toți sportivii care ne reprezintă, și vom încerca să o susținem astfel încât să înțeleagă că în sport sunt și situații mai grele, sau chiar nedrepte, și că acestea trebuie să te motiveze și să te facă să muncești astfel încât să nu mai poată pune nimeni la îndoială superioritatea ta. Repet, o înțeleg pe Florina pentru că a fost foarte, foarte dezamăgită de rezultat, de faptul că din anumite motive n-a putut să profite de șansa ei de a lua o medalie extrem de importantă. O încurajăm să treacă peste această nedreptate de care a avut parte și să meargă mai departe. Totuși, nu putem incrimina AIBA pentru anumite greșeli de arbitraj. Se întâmplă ca judecătorii să devină deseori oamenii negrii ai oricărui sport, așa că nu se pune problema să boicotăm în vreun fel Campionatele Mondiale sau să acuzăm forul internațional că ne dezavantajează. Avem o relație tot mai bună cu AIBA, ne-au primit din nou în familia boxului mondial și ne susțin în demersurile noastre de a readuce boxul românesc în elită”, a spus președintele FR Box, Leonard Doroftei.

Parteneri
Ce înseamnă dacă vezi o cască moto pe asfalt? Semnalul pe care orice șofer trebuie să-l știe
Mediafax
Meteorologii Accuweather anunță 9 zile consecutive de furtuni electrice in România. Care sunt orașele afectate
Cancan.ro
Paradisurile turistice ieftine și sigure pe care mulți români încă nu le-au descoperit. "Femeile spun că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris"
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cu ce se ocupă Iuliana Luciu la 39 de ani, după ce a renunțat la televiziune. „Nu vreau să fiu doar omul care iubește muzica”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Un model legendar ar putea fi readus la viață de Ford. Un sedan cu patru uși, foarte probabil cu motor electric
Promotor.ro