Doroftei își anunță revenirea în ring!** „Mi-aș dori foarte mult un meci pentru titlul mondial”

Leonard Doroftei, acum în vârstă de 41 de ani, a anunțat că vrea să revină în ring! Fostul campion mondial al categoriei semiușoară în versiunea WBA, a declarat că este pregătit pentru ultimul meci al carierei.
Doroftei își anunță revenirea în ring!** "Mi-aș dori foarte mult un meci pentru titlul mondial"

Leonard Doroftei, acum în vârstă de 41 de ani, a anunțat că vrea să revină în ring! Fostul campion mondial al categoriei semiușoară în versiunea WBA, a declarat că este pregătit pentru ultimul meci al carierei.

„În acest moment am 86 de kilograme, dar ne mai auzim peste două-trei luni. Am început să merg din nou la sală și sunt decis să ajung din nou la o formă care să-mi permită să intru în ring. Nu pot să promit un meci pentru titlul mondial, deși mi-aș dori foarte mult, dar pot să promit un meci de retragere. Va fi un meci adevărat pentru că voi intra în ring doar dacă voi ajunge la o formă de top, așa cum eram în urmă cu mai mulți ani”, a spus Leonard Doroftei la Antena 2.

„Ce zice soția mea?. Nu știu, voi afla și eu când merg acasă pentru că încă nu știe. Este un gând de-al meu pe care îl am de foarte mulți ani și nu voi fi liniștit până nu îmi voi îndeplini această dorință. Îmi doresc enorm să mai intru măcar o dată în ring”, a adăugat Doroftei.

Între 1986 și 1988, Doroftei a cucerit în fiecare an titlul național la juniori. Au urmat apoi cinci titluri naționale la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 și 1997. A câștigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în 1996 și 1997. Palmaresul său la amatori este de 239 de victorii și 15 înfrângeri.

În anul 1997 Doroftei a devenit boxer profesionist semnând un contract cu clubul canadian Interbox. Pe 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial profesionist la categoria semi-ușoară a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Horacio Balbi. Pe 31 mai, la București, Doroftei a luptat din nou împotriva lui Balbi și de data aceasta românul s-a impus în mod clar.

Pe 24 octombrie 2003, Doroftei urma să dispute un meci împotriva panamezului Miguel Callist. Meciul a fost anulat însă după ce Doroftei a depășit greutatea categoriei sale la cântarul oficial, pierzând astfel titlul de campion mondial WBA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]