Diaconu, învins la „decizie” de Dawson! „Rechinul” a ratat șansa unui nou meci pentru titlu

Diaconu, învins la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Diaconu a ratat șansa unei noi lupte pentru o centură la
semigrea, după ce a pierdut la decizie partida cu americanul Chad
Dawson.

„Rechinul” a sfidat părerea specialiștilor și a făcut un meci bun
cu Dawson, care devine acum challanger pentru centura WBC, însă a
fost nevoit să se declare învins, după 12 runde de luptă.

Diaconu nu a reușit să profite de momentele bune avute în meci,
în timp ce Dawson a punctat sistematic.

Conform presei canadiene, Diaconu, în vârstă de 32 de ani, a
câștigat trei reprize în fața lui Dawson, în vârstă de 28 de ani, a
patra, a noua, a zecea și a 12-a. În repriza a noua, Diaconu a
reușit câteva lovituri care l-au „destabilizat” pe Dawson.

Diaconu are acum în palmares 30 de meciuri, în care a
înregistrat 27 de victorii (15 prin KO) și a înregistrat trei
eșecuri.

Arbitrii îi acordă
victoria lui Chad Dawson prin decizie unanimă:

117-111, 118-110,
116-112

RUNDA
12
Diaconu a terminat meciul în aplauzele
publicului. A lăsat garda jos și a început să arunce lovituri pe
bandă rulantă. Dawson a rezistat asaltului și a contrat cu directa
de dreapta. Meciul va fi decis de arbitri

RUNDA
11
Dawson cade, dar nu este numărat.
Americanul nu a ajuns la sol în urma unei lovituri ci a alunecat.
Repriză echilibrată. Cei doi pugiliști dau semne de
oboseală

RUNDA
10
Dreapta lui Adrian funcționează din ce
în ce mai bine și își găsește ținta în două rânduri. Dawson iese
însă la timp din clinch

RUNDA
9
După două minute de „așteptare”, Diaconu
îl împinge pe Dawson în corzi cu o serie de lovituri. Din păcate
„Rechinul” nu și-a atins de fiecare dată ținta și nu a profitat de
momentul bun

RUNDA
8
O nouă repriză echilibrată, în care cei
doi au schimbat lovituri grele. fără a se desprinde clar


RUNDA
7
Dawson îl împinge pe Diaconu în corzi,
însă „Rechinul” scapă cu o combinație de efect, care ridică sala în
picioare. Per total, americanul a părut mai bun în această
repriză

RUNDA
6
Adrian se închide bine și îl „toacă” pe
Dawson cu lovituri la corp. Diaconu revine bine după finalul rundei
precedente și nu îi permite americanului să puncteze

RUNDA
5
Trei minute în care cei doi pugiliști nu
s-au menajat deloc! „Rechinul” a părut mai bun, dar a încheiat
runda în dificultate, după ce Dawson a prins un croșeu devastator
de dreapta

RUNDA
4
îi aparține lui Diaconu. A punctat clar
cu directa de dreapta. Meciul e din ce în ce mai
aprins.

RUNDA
3
Scenariul se repetă. Sfătuit de la colț
să fie „mai activ”, Adrian încearcă să conducă meciul, dar Dawson
punctează în ultimele secunde ale rundei cu o combinație ce-l face
pe Diaconu să facă un pas în spate

RUNDA
2
„Rechinul” are inițiativa. Rundă
echilibrată, însă Dawson termină în forță cu o lovitură la corp,
care îl clatină pe Adrian

RUNDA
1
Diaconu începe bine partida. Nu îi
permite americanului să-și folosească alonja superioară și reușește
câteva combinații eficiente.

05:17 A început meciul

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI PARTIDA LIVE
VIDEO


05:15 Dawson urcă în ring

05:13 „Rechinul” pășește în ring, unde este
așteptat și încurajat de Lucian Bute.

05:10 Adrian Diaconu se pregătește să intre în
ring.

05:00 Meciul dintre Adrian Diaconu și Chad
Dawson va începe în câteva minute.


Meciul va fi
transmis in direct de ProTV, de la 05:00 si va fi live-tex pe
www.prosport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen