Cum o mai duce Leonard Doroftei: „M-am simțit vândut și trădat!” + Cu ce se ocupă în Canada: „Femeile mă invidiază!”

Cum o mai duce Leonard Doroftei: „M-am simțit vândut și trădat!” + Cu ce se ocupă în Canada: „Femeile mă invidiază!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Leonard Doroftei (50 de ani) duce dorul României, dar spune că s-a adaptat în Canada, unde a emigrat după problemele pe care le-a avut în țară atât cu afacerile, cât și la conducerea Federației. Fostul mare pugilist este convins că și-a găsit locul în nordul continentului american, unde este antrenor.

Leonard Doroftei a ajuns în Canada acum doi ani de zile. Nu i s-au așezat afacerile în Ploiești, nu a avut sprijinul de care avea nevoie nici ca șef al boxului românesc. A decis astfel să emigreze în Canada, unde antrenează și crede că și-a găsit echilibrul care îi lipsea în România.

Cum o mai duce Leonard Doroftei: „M-am simțit vândut și trădat!” + Cu ce se ocupă în Canada: „Femeile mă invidiază!”

„Acum sunt bine. M-am regăsit, antrenez, asta e viața mea. Sunt fericit, dar sufletul meu rămâne acolo pentru totdeauna.

În Romania nu ne-am găsit locul în ceea ce făceam. De aceea am plecat. A fost un mommet când nu mă regăseam. Federația a fost un eșec, afacererea a fost alt eșec. M-am simțit vândut și trădat de Primăria Ploiești.

Reprezint imaginea cuiva plecat de jos, care a încercat să facă ceva frumos, care a reușit să facă ceva frumos, da ei au știut să mă arunce și să îmi pună piciorul pe piept. Am considerat că nu merit să stau să mă umilesc în fața tuturor.

Nu am am vrut să se simtă oamenii rău și să spună ce a ajuns Doroftei, care nu poate și nu reuseste. Mi-am ascultat familia și îi mulțumesc lui Dumenzeu.

Primăria nu m-a spijinit și nu m-a ajutat deloc. Dacă este cineva care spune altceva, să-mi arate ce mi-a dat cineva. Nu am vrut să abuzez de nume și de ceea ce am făcut pentru sport. Nu am făcut box ca să primesc, ci asta am știut să fac eu cât mai mult. Să reprezint astfel și România cât mai bine.

Acum am slăbit 18 kilograme și fac ceea ce mă face fericit. Iubesc România și le urez românilor să lupte pentru o zi mai frumoasă și o viață mai bună.

Știu că femeile mă invidiază pentru că am slăbit 18 kilograme. Fac diferite programe de antrenament și sunt într-o formă extraordinară. Cu Doroftei numai dacă încerci și doar te gândesti că te antrenezi și tot slăbești”, a declarat Leonard Doroftei la Radio Sport 1.

Pandemia de coronavirus l-a prins pe fostul mare pugilist în Canada. Fostul campion mondial WBA la categoria semi-ușoară (61,9 kg) povestea în primăvară că și pe continentul american s-au luat măsuri speciale, dar că lumea respectă regulile:

Nu e poliţie pe stradă. E mai multă disciplină în Canada, oamenii respectă decizia de izolare în case. Bun, marea majoritate, pentru că şi aici e un amestec de culturi, unii sunt obişnuiţi să socializeze, să iasă la soare, acum, că a venit primăvara. Probabil că in scurt timp se vor înăspri regulile.

Toată lumea stă în casă, doar cei care lucrează în sectoare strategice mai merg la serviciu. Mulţi şi-au pierdut locurile de muncă în perioada asta, s-au închis multe afaceri, dar premierul a promis un sprijin financiar consistent pentru cei afectaţi.

Se dau ajutoare şi pentru firme şi pentru cei care rămân fără serviciu. Şi d-aia sunt şi oamenii calmi, ştiu că au un sprijin în perioada asta ciudată”, declara Doroftei.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…