Revenirea lui Conor McGregor în UFC, după o pauză de cinci ani, s-a transformat într-un coșmar.
Starul irlandez a rezistat doar 69 de secunde în confruntarea cu Max Holloway, după ce a suferit o accidentare =la genunchiul drept și nu a mai putut continua.
Problema a apărut în debutul luptei, în momentul în care McGregor a încercat o lovitură de picior. Arbitrul a intervenit și a oprit confruntarea încă din prima rundă, iar victoria i-a fost acordată lui Holloway.
După final, americanul s-a apropiat de adversarul său pentru a verifica în ce stare se află. Pentru McGregor, momentul a fost cu atât mai greu de acceptat cu cât revenirea sa în ring era una dintre cele mai așteptate apariții din lumea UFC.
La scurt timp după luptă, au apărut speculații potrivit cărora irlandezul ar fi intrat deja accidentat în confruntare. McGregor a negat categoric această variantă și a susținut că problema a apărut complet neașteptat.
„Mi s-a oprit motorul. Sunt distrus. Nu aveam nicio accidentare înainte de luptă. Am executat lovituri, am proptit piciorul și am sărit de multe ori în toată perioada de pregătire și chiar în culise, înainte de meci.
S-a întâmplat din senin. Sunt mai mult decât deprimat. Pot descrie asta doar ca pe un infern”, a transmis Conor McGregor pe pagina sa de X.
Primele informații indică o posibilă ruptură a ligamentului încrucișat anterior. Dana White, șeful UFC, a declarat că aceasta este și suspiciunea medicilor, însă diagnosticul final nu a fost încă anunțat.
„Credem că și-a rupt ligamentul încrucișat anterior. Medicii sunt de aceeași părere”, a spus Dana White după confruntare.
McGregor a revenit ulterior cu un al doilea mesaj, în care și-a exprimat frustrarea, dar a insistat că nu intenționează să renunțe la carieră.
„Eram atât de pregătit pentru această luptă, încât nu pot să cred ce s-a întâmplat. Comentariile că aș fi fost neatent la intrarea în meci sunt o prostie. Eram calm, pregătit și încrezător. Sunt în șoc.
Diavolul mă privește literalmente în față. Nu voi ceda. Voi merge la biserică, voi trece peste asta. Nu mă voi lăsa doborât și mă voi întoarce”, a transmis irlandezul.