„Călăul”:** „Îl vreau pe Bute!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Pugilistul american Bernard Hopkins (45 de ani),
supranumit „Călăul”, vrea o luptă cu Lucian Bute. După ce l-a
învins la puncte, pe 3 aprilie, pe Roy Jones Jr, o altă legendă a
boxului profesionist mondial, Hopkins și-a făcut planuri pentru
următorul meci.

„Primul nume care îmi vine în minte este Lucian Bute. Cred
că toată lumea este interesată de o astfel de partidă, care ar
putea avea loc în țara lui. Aș putea coborî la o greutate care să
fie acceptată de ambele părți. Cel mai jos am luptat la 170 de
pounds (nr – 77 de kilograme, cu 800 de grame peste categoria
supermijlocie, unde Lucian este campion mondial IBF). Aș putea boxa
cu Bute tot așa, la 170 pounds sau mai mult, într-o luptă fără
centură, cum am boxat cu Kelly Pavlik. Îl voi ajuta pe Bute să
intre în legendă cu o posibilă victorie împotriva mea, iar dacă îl
voi bate voi crea un Kelly Pavlik canadian. Și HBO ar fi interesat
de un astfel de meci, iar dacă Bute va trece de Miranda, și nu văd
de ce nu ar face-o, ar fi și el tentat de un meci cu
mine
„, a declarat Hopkins.

Bernard Hopkins a dominat timp de 10 ani categoria mijlocie
(între 1994 și 2005), deținând la un moment dat toate cele patru
centuri de la versiunile mari (WBC, WBA, IBF și WBO). Și-a apărat
titlul de 20 de ori, boxând cu cei mai valoroși pugiliști ai
momentului. A boxat de 58 de ori, câștigând 51 de meciuri. A
pierdut de numai cinci ori.
Un meci Bute – Hopkins ar putea avea loc la București sau
chiar la Montreal, pe stadionul olimpic. Lucian a declarat nu de
puține ori că-și dorește un meci mare, care să bată recordul de
asistență stabilit la Montreal, în 1980, la meciul Sugar Ray
Leonard – Roberto Duran.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri