Bute s-a despărțit de Stephane Larouche. Lucian: „Voi boxa iar”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Bute s-a despărțit de Stephane Larouche. Lucian:

Lucian Bute a susținut miercuri o conferință de presă la Montreal, alături de patronul Interbox, Jean Bedard, și de antrenorul Stephane Larouche. Între două discuții legate de ultimul meci al boxerului român și speculații pe tema viitorului său în ring, Larouche a oferit o informație în premieră. Pentru binele lui ar fi mai bine să mă retrag. Nu voi mai continua alături de Lucian. Sunt deschis să rămân dacă este cazul în cazul în care va avea nevoie de sprijinul mecu, dar de acum se conturează o separare”, a declarat cel care i-a fost antrenor și prieten lui Lucian în ultimii 11 ani. În timpul discursului ținut de Larouche, Bute a dat aprobator din cap, pentru ca mai apoi să spună că nu va renunța la box. „Mă simt excelent, mă voi întoarce în ring. Nu știu dacă la finele acestui an sau în 2015 îmi doresc revanșa cu Jean Pascal. În ce îl privește pe Stephane, el este un prieten al meu, într-un fel sau altul va fi alături de mine în viitor”, a punctat Bute. Niciun nume de posibil antrenor nu a fost rostit la conferința de presă.

Larouche a fost pus la zi atât în presa din Canada, cât și în cea din România pentru modul cum a pregătit și a gestionat meciurile cu Froch și cu Pascal, ambele pierdute de Lucian Bute. La Nottingham, în 2012, Larouche nu l-a oprit pe român la colț după repriza a patra, deși era clar că Lucian nu mai era lucid în acele momente. În repriza a cincea, Bute a încasat lovituri grele care i-au ciobit încrederea. Efectele acelei înfrângeri s-au resimțit inclusiv la meciul cu Pascal.

Pe aceeași temă
Ce afaceri are Niculina Stoican? Din ce face bani, de fapt. Cifre COLOSALE

Cum şi-au luat rămas bun nişte tineri de la prietenul lor. L-au dezgropat şi i-au oferit „o ultimă plimbare”

Arafat şi Rafila chemaţi la Palatul Victoria de Ciucă după confirmarea primelor cazuri de Omircon în România

Moruțan și Cicâldău, alături de Messi, Ronaldo și Lewandowski! Topul de ‘popularitate’ în care apar românii

A murit Chelu! Cântăreţul suferea de o boală teribilă

'Doamnă, lăsați-ne în pace! Avem treabă' - A murit după ce medicii au certat-o și au trimis-o acasă!

Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva

Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”

Un site pentru adulți anunță că va oferi conținutul „premium”, pe gratis

Greşeala de pe bancnota de 20 de lei pe care n-a sesizat-o nimeni, până acum! Ce scrie pe ea

Cutremur în politică! Cine îi ia locul lui Klaus Iohannis? Este răsturnare totală de situație

Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Povestea inventată cu care un român de 24 de ani a păcălit un italian să-i dea 60.000 de euro

TOP 5: Cele mai bune jocuri video de pescuit și pentru pescari

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cine va schimba lumea de azi: ”Milenialul” de la bloc, tot cu cheia de gît, dar cu smartphone în buzunar
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cine va schimba lumea de azi: ”Milenialul” de la bloc, tot cu cheia de…
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom

Taxa de pod de la Cernavodă-Feteşti ar putea fi eliminată. Ce spune ministrul Grindeanu

Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu respectă noile reguli

A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a mort!”

Ce se va întâmpla cu locuința lui Ion Șmecherul, după moartea sa! Celebrul cioban urmează să fie înmormântat

Imaginile pe care le vrea șterse! Cum arăta Daniela Crudu în urmă cu 10 ani

Gesturile care îți DISTRUG transmisia mașinii, indiferent dacă e manuală sau automată

FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată

FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie

<