Bute începe pregătirea meciului de la București!** Vezi unde s-ar putea disputa partida

Bute începe pregătirea meciului de la București!** Vezi unde s-ar putea disputa partida
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucian Bute, alias „Mr. KO”, alias „Frumușelul”, alias „Cel mai
bun sportiv român din 2010”. Și din 2011, poate! Demarajul s-a
realizat în trombă, iar victoria repurtată în fața irlandezului
Brian Magee, prin KO tehnic în repriza a 10-a, îl determină pe
gălățeanul care și-a păstrat titlul mondial IBF la supermijlocie să
privească în viitor. Spre următorul adversar.

„N-a fost un meci ușor. L-am lovit în forță de la început, dar
Magee are un cap foarte tare. După runda a patra, mi-am dat seama
că loviturile la corp funcționează. Antrenorul meu, Stephane
Larouche, mi-a spus să marșez pe ele și așa am făcut”, e declarația
care concluzionează perfect doar un episod care de ieri face parte
din trecut. Tot de ieri, nume sonore, pugiliști cu CV-uri
impresionante zboară ca gloanțele oarbe pe la urechile lui Lucian
pentru meciul din toamnă. Mai precis, americanul Kelly Pavlik și
danezul Mikkel Kessler. Doi gladiatori pe măsură, două forțe aduse
ieri în discuție și de Jean Bedard. Președintele clubului Interbox
a divulgat presei canadiene cele două posibile traiectorii. „Mikkel
Kessler și Kelly Pavlik sunt două variante pe care le luăm în
calcul. Dar vor mai apărea probabil și altele interesante”, zice
Bedard. Dar de ce ar alege să meargă Pavlik pe o frânghie deasupra
prăpastiei? Americanul, un pugilist mult mai firav decât Lucian, e
fost campion la categoria mijlocie, iar pentru a da piept cu Bute
(cat. supermijlocie), ar fi obligat să urce în greutate. Schimbare
sinonimă cu un gest aproape sinucigaș! Bine, o provocare imensă,
susținută de un sac de bani. O provocare ar fi și pentru Mikkel
Kessler.

Din
Canada în România

„Deocamdată mă gândesc la următorul meci, cel din România. Acum e
prea devreme să vorbim despre un meci în toamnă cu Mikkel Kessler”,
menține Lucian suspansul. Însă danezul pare un tip dintr-o bucată,
neavând timp de manajamente. „Poate să lupte și acasă. O să-l bat
oricum!”. Prin declarația acordată, Kessler se avântă ca găina prin
gard. Proaspăt operat la ochi, nordicul s-ar expune unui risc enorm
într-o eventuală ciocnire cu pumnii lui Lucian, apropiații săi
recomandându-i să-și facă reintrarea în scenă printr-o luptă cu un
adversar mai slab cotat. „Oricum, visul meu e să ajung să lupt la
Maddison Square Garden sau în Las Vegas”, mai zice Mr. KO.

Bute va sosi la finele acesteisăptămâni în țară. „Voi merge direct
acasă, la Pechea. Timpul este scurt. Cum meciul de la București,
cel mai probabil împotriva francezului Mendy, e în iunie, trebuie
să încep pregătirea chiar din aprilie. Stau două săptămâni acasă,
timp în care vreau să fac și câteva antrenamente”, a declarat
campionul mondial IBF.

Site-ul canoe.ca notează că la aproximativ 12 ore după meci
Bute a fost văzut făcând cumpărături de la un magazin în care se
comercializează băuturi alcoolice, el pregătindu-se astfel „să
sărbătorească”.

UNDE
S-AR PUTEA ȚINE MECIUL LA BUCUREȘTI

Național Arena
Stadionul Cotroceni
Sala Polivalentă
Romexpo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen