„Bombardierul” Viorel Simion, învins la puncte pe Wembley, după 12 reprize de mare luptă

"Bombardierul" Viorel Simion, învins la puncte pe Wembley, după 12 reprize de mare luptă

Boxerul român Viorel Simion (36 de ani, 21-2, 9KO) a ratat șansa de a deveni challenger la titlul mondial IBF la categoria pană. „Bombardierul” a fost învins la puncte, după 12 reprize, de britanicul Scott Quigg, într-un meci desfășurat pe stadionul Wembley din Londra, în deschiderea încleștării dintre Wladimir Klitshko și Anthony Joshua. Decizia arbitrilor a fost unanimă în favoarea lui Quigg: 117-111, 117-111, 115-113.

Simion a început bine și a câștigat primele două reprize, în care și-a găsit mai bine distanța și ritmul. Bucureșteanul a condus lupta și a punctat cu directe de stânga, croșee și cu lovituri la corp. Din repriza a treia, Quigg a schimbat tactica. A trecut la atac, l-a pus sub presiune pe român și a ieșit în avantaj la loviturile tari. Simion a răspuns de fiecare dată, dar parcă fără să aibă aceeași vitalitate și forță ca adversarul său. Britanicul și-a trecut astfel în cont următoarele patru reprize.

Din rundul șase, Simion și-a regăsit ritmul. S-a lovit mult, de ambele părți, iar lupta a curs în echilibru până la final. Simion a înregistrat astfel a doua înfrângere din carieră. El a pierdut în urma acestui meci centura IBF Inter-continental.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]