Victorie pentru Lakers și…dezastru! Kobe Bryant a suferit cea mai gravă accidentare din carieră

Victorie pentru Lakers și...dezastru! Kobe Bryant a suferit cea mai gravă accidentare din carieră
  • Publicat:
  • Actualizat:

 

Los Angeles Lakers a făcut un pas mare spre calificarea în play-off, după ce a câștigat aseară cu 118-116 pe teren propriu în fața lui Golden State Warriors. Victoria californienilor a fost plătită scump însă, după ce Kobe Bryant a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile, care îl va scoate din circuit câteva luni bune.

Cea mai gravă accidentare din carieră pentru Kobe

O gleznă scrântită și o excrescență osoasă la talpa piciorului drept. Cam acestea au fost problemele medicale ale lui Kobe Bryant în ultimele trei săptămâni ale sezonului regulat din NBA. Probleme care nu l-au împiedicat însă pe superstarul lui Los Angeles Lakers să joace aproape 48 de minute în ultimele jocuri. Însă Bryant (foto, 34 de ani) a jucat aseară ultimul joc din acest sezon, chiar dacă Lakers se va califica în play-off. Cu trei minute și opt secunde înainte de finalul meciului câștigat de Los Angeles Lakers cu Golden State Warriors, scor 118-116, Bryant s-a lovit de Harrison Barnes. Imediat, jucătorul lui Lakers l-a întrebat pe adversar dacă l-ar fi lovit. Când Barnes a negat, Bryant a știut că accidentarea e gravă. Chiar și așa, Kobe a continuat să joace, a marcat două aruncări libere, dar apoi s-a retras la vestiare. „Pur și simplu am făcut o mișcare pe care am realizat-o de un milion de ori. Tendonul s-a rupt imediat. Îmi pare rău, dar nu voi mai putea juca în acest sezon”, a spus Bryant (34 de puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive) la finalul jocului. Jucătorul de 34 de ani va suferi un RMN în această dimineață, dar șansele ca el să continue în acest sezon sunt minime. Este cea mai gravă accidentare din cariera lui Kobe și una care îi pune chiar și viitorul în pericol, având în vedere vârsta sa. „Va mai putea să joace Bryant la același nivel?”, a fost întrebarea pe care și-au pus-o cei de la „Yahoo Sports” imediat după finalul jocului.
Un joc pe care Lakers l-a câștigat pentru Kobe, în ciuda celor 47 de puncte marcate de coordonatorul lui Warriors, Stephen Curry. Lakers (43-37) continuă să aibă o victorie în fața lui Utah Jazz (42-38), cu două jocuri rămase de disputat din sezonul regulat, după ce Utah s-a impus aseară cu 107-100 pe teren propriu cu Minnesota Timberwolves. Californienii vor juca ultimele două meciuri pe teren propriu cu San Antonio Spurs și Houston Rockets, însă șansele ca drumul în play-off să fie lung sunt minime, având în vedere că în primul tur al play-off-ului vor juca, cel mai probabil, cu Oklahoma City Thunder, echipă care a câștigat trei din cele patru meciuri jucate cu Lakers în acest sezon. „Îmi pare rău pentru Kobe, pentru echipă, pentru orașul Los Angeles. Dar mai avem trei jucători excelenți (n.r. – Howard, Nash și Gasol) pe care putem miza în continuare”, a declarat Mike D”Antoni la finalul meciului.

Thunder și Spurs se bat pentru locul 1

Lupta pentru locul 1 în Conferința de Vest se va da până în ultimul meci, având în vedere că atât Oklahoma City Thunder (59-21), lider în acest moment, și San Antonio Spurs (58-21) au câștigat meciurile disputate aseară. Thunder a beneficiat de un sfert trei excepțional în defensivă în meciul cu Portland Trail Blazers, câștigat cu 106-90. Atunci, Blazers nu a marcat decât șapte puncte, în timp ce Thunder a înscris 26, pentru a se distanța decisiv. Russell Westbrook (foto sus, la minge, 33 de puncte) și rezerva Reggie Jackson (17 puncte, 4 recuperări) au fost cei mai buni jucători ai „tunetelor”, în timp ce Kevin Durant (16 puncte, 5 recuperări, 6 pase decisive) nu a bifat decât 29 de minute în meciul de aseară, fiind odihnit pentru startul play-off-ului. În schimb, pentru Blazers a fost cea de-a zecea înfrângere la rând și cea de-al zecea eșec pe teren propriu consecutiv, un record negativ pentru franciza din Portland.
De cealaltă parte, San Antonio Spurs a câștigat cu 108-101 meciul cu Sacramento Kings de pe teren propriu. A fost un joc care a marcat revenirea lui Tony Parker după o accidentare la gleznă, francezul reușind 22 de puncte și 11 pase decisive. Totodată, Spurs a anunțat ieri că va renunța la Stephen Jackson (6,2 puncte / meci, 2,8 recuperări / meci, 1,5 pase decisive / meci) după ce Jackson s-a contrat dur cu antrenorul Gregg Popovich în ceea ce privește rolul său în echipă.

Continuă lupta pentru locul trei în Vest

În lupta pentru locul trei din Vest, Denver Nuggets, Memphis Grizzlies și Los Angeles Clippers continuă să se bată cap la cap pentru avantajul unui meci mai ușor în prima rundă a play-off-ului. Atât Clippers (locul 4, 53-26) cât și Grizzlies (locul 5, 54-25) și-au câștigat meciurile de aseară. Dacă Clippers a avut emoții cu New Orleans Hornets, scor 96-93, Grizzlies a obținut o victorie extrem de importantă, scor 82-79, pe terenul lui Houston Rockets, egalând bilanțul lui Denver Nuggets (locul 3, 54-25). Formația lui George Karl a pierdut aseară în prelungiri, scor 105-108, pe terenul lui Dallas Mavericks, o echipă care a ratat deja play-off-ul. Wilson Chandler (foto sus, dreapta, 18 puncte, 9 recuperări), Andre Iguodala (18 puncte, 5 recuperări, 6 pase decisive) și Corey Brewer (18 puncte) nu au putut evita prima înfrângere după cinci meciuri câștigate pentru Denver, care începe să aibă emoții pentru locul trei. Totuși, formația din Colorado are un program facil în ultimele trei etape, cu un joc acasă cu Portland Trail Blazers, o deplasare la Milwaukee Bucks și un meci pe teren propriu cu Phoenix Suns. În schimb, un meci decisiv pentru situația în Vest va avea loc diseară, când Memphis Grizzlies va primi vizita lui LA Clippers.

Nets și-a asigurat locul 4 în Est

În Conferința de Est, lupta rămâne deschisă pentru locul secund, dar New York Knicks (52-27) trebuie să piardă toate cele trei meciuri rămase de jucat după ce s-a impus aseară cu 101-91 în fața lui Cleveland Cavaliers. Carmelo Anthony și J.R. Smith au marcat fiecare câte 31 de puncte în victoria new-yorkezilor, la doar o zi după ce Chicago Bulls a oprit seria consecutivă de 13 succese ale lui Knicks. În schimb, principala adversară a echipei lui Mike Woodson pentru locul secund în Est, Indiana Pacers (49-30) a pierdut aseară pe teren propriu, scor 109-117, cu Brooklyn Nets. Nets (47-32) și-a asigurat, astfel, locul patru în acest sezon regulat și speră în continuare la locul lui Pacers, însă e greu de crezut că Indiana nu va câștiga măcar un meci din cele cu New York Knicks și Boston Celtics în deplasare, și cel cu Philadelphia 76ers de pe teren propriu. Aseară însă, Indiana și-a arătat limitele în fața unei echipe condusă excelent de Deron Williams (foto sus, în dreapta, 33 de puncte, 14 pase decisive).

Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA

Toronto Raptors – Chicago Bulls 97-88
Washington Wizards – Philadelphia 76ers 86-97
Atlanta Hawks – Milwaukee Bucks 109-104
Miami Heat – Boston Celtics 109-101
Detroit Pistons – Charlotte Bobcats 113-93
Utah Jazz – Minnesota Timberwolves 107-100

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?