Victor Ponta a anunțat că-și va dona o parte din salariu echipei de baschet a Stelei

Victor Ponta a anunțat că-și va dona o parte din salariu echipei de baschet a Stelei

Victor Ponta a anunțat că donează echipei de baschet Steaua diferența de salariu pe care o va primi în urma ordonanței pentru mărirea remunerațiilor demnitarilor.

Într-o tentativă de a-și apropiat electoratul, premierul susține că va dona echipei de baschet Steaua banii în plus pe care urmează să-i primească la salariu, ca urmare a ordonanței pentru mărirea retribuțiilor demnitarilor. Într-o postare pe contul său de Facebook, Ponta susține că salariile demnitarilor ar trebui mărite, dar în același timp cu cele ale funcționarilor publici.

„Nu m-am răzgândit, cred în continuare că este corect că demnitarii din România (Președinte, președinții Parlamentului, miniștrii, etc.) trebuie să aibă un salariu decent, cel puțin egal cu alți funcționari din subordine și relativ asemănător cu ceea ce se întâmplă în Europa.

Dar la fel de corect este ca această mărire de salariu să fie făcută în același timp cu salariile celorlalți angajați din sectorul public. Așa că pot să mai aștept până vom adopta noua Lege a Salarizării!

În consecință, am luat decizia personală ca începând cu data de 1 August să donez diferența de salariu primită prin „faimoasa ordonanță” către echipa de baschet a Clubului Steaua (care, anul acesta, joacă dupa mulți ani din nou într-o competiție europeană). Așa am sufletul împăcat și fac și un gest simbolic de sprijin pentru echipa și sportul pe care le iubesc atât de mult de peste 30 de ani!”, a fost mesajul postat de Ponta pe contul său de Facebook.

Steaua CSM Eximbank revine în cupele europene, unde va juca în Eurocup, a doua competiție ca valoare din Europa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Sorana Cîrstea a fost eliminată de la US Open. Jessica Pegula s-a impus în fața româncei
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cine este Frankie de la „Insula Iubirii” 2026! Cu ce se ocupă, de fapt, tânăra care i-a zăpăcit pe toți?
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania