Urmează „magicienii”!** Heat a ajuns la 26 de victorii consecutive!

Urmează
  • Publicat:
  • Actualizat:

Miami Heat a reușit aseară să câștige cel de-al 26-lea meci la rând, după ce s-a impus fără emoții, scor 109-77, în fața modestei Charlotte Bobcats.

Victorie în fața lui Djokovic sau Klitciko

Când o echipă reușește o astfel de serie incredibilă de victorii consecutive, atrage publicitate și invidie. Aseară, în tribunele „American Airlines Arena” din Miami au luat loc Vladimir Klitciko, Novak Djokovic sau Rory McIlroy, toți dornici să vadă încă o victorie a lui Heat. Iar invitații de onoare ai echipei antrenate de Erik Spoelstra nu au fost dezamăgiți. Chiar și fără Dwayne Wade în teren, din cauza unor probleme la genunchi, Heat nu a avut emoții în fața lui Charlotte Bobcats, pe care a învins-o cu 109-77. La rampă a ieșit din nou LeBron James (foto, 32 de puncte, 8 recuperări, 10 pase decisive), care a fost din nou aproape de un triple-double. „Regele” a fost ajutat și de evoluțiile bune reușite de Chris Bosh (15 puncte, 6 recuperări) și Norris Cole (15 puncte, 6 pase decisive). Interesant este faptul că Juwan Howard (40 de ani) a revenit pentru finalul acestui sezon în lotul lui Miami și că veteranul a devenit cel mai bătrân jucător care a evoluat vreodată în istoria lui Heat. La noapte, cu Wade în teren, Heat evoluează pe terenul lui Orlando Magic, acolo unde a pierdut trei din ultimele patru meciuri.

Harden aduce un succes crucial pentru Rockets

Ce meci a reușit Houston Rockets aseară în fața liderului San Antonio Spurs! „Rachetele”, care aveau o medie de 123 de puncte primite pe meci de la Spurs în ultimele trei jocuri din acest sezon, au reușit să câștige meciul grație unei aruncări de două puncte transformate de James Harden (foto sus, stânga) cu patru secunde rămase din meci, scor 96-95! A fost un joc echilibrat, în care schimbările de conducere au fost la ordinea zilei, însă Rockets a fost mai concentrată pe final. Deși a condus cu șapte puncte înainte de startul sfertului patru, Houston a fost imediat egalată datorită evoluției senzaționale a lui Tony Parker. Conducătorul de joc francez, abia revenit pe teren după o accidentare la gleznă, a marcat 12 din cele 23 puncte ale sale în ultimele opt minute ale jocului și a reușit alte șapte pase decisive. Nici evoluția sa, nici cea a lui Tim Duncan (17 puncte, 7 recuperări) nu a fost suficientă pentru a șterge meciul excepțional făcut de James Harden (29 de puncte, 9 recuperări, 6 pase decisive) pentru Houston, care practice a adus victoria „rachetelor” în derby-ul texan. O victorie care înseamnă enorm pentru „rachete”! Houston (39-31) se apropie la doar o singură victorie de locul 6, ocupat de Golden State Warriors (40-31) și se distanțează de locul 8 ocupat de Los Angeles Lakers (36-34).

Dallas încă mai speră la play-off

După ce a câștigat trei din ultimele patru meciuri, Dallas Mavericks încă mai speră la un loc de play-off. Aseară, după ce a câștigat cu 113-108 pe teren propriu în fața lui Utah Jazz, Mavericks (34-36) a egalat-o pe Jazz în clasament și s-a apropiat la doar două victorii de locul 8 din Vest, deținut în acest moment de Los Angeles Lakers (36-34). Diferența decisivă s-a făcut la finalul sfertului trei și începutul sfertului patru, când Mavericks a marcat 20 de puncte și a primit doar două, din cauza faptului că Jazz nu a reușit decât una din cele 11 aruncări încercate. Mike James (19 puncte, 5 pase decisive) și Dirk Nowitzki (foto sus, dreapta,17 puncte, 6 recuperări) au fost cei mai buni oameni ai lui Dallas, în timp ce la Utah s-a remarcat extrema de forță Paul Millsap (15 puncte, 9 recuperări). Formația din Salt Lake City a ajuns la nouă eșecuri consecutive în deplasare, cea mai lungă serie de la cele 17 meciuri la rând pierdute pe teren străin, în sezonul 1981-1982. Pentru Dallas urmează trei jocuri dificile pe teren propriu, contra lui LA Clippers, Indiana Pacers și Chicago Bulls. În schimb, Jazz are trei meciuri ușoare în săptămâna ce urmează, două acasă cu Philadelphia 76ers și Phoenix Suns și o deplasare la Portland Trail Blazers.

Thunder se apropie de Spurs

Situația la vârf în Conferința de Vest s-a „tensionat” din nou după eșecul de aseară al lui San Antonio Spurs pe terenul lui Houston Rockets. Ocupanta locului secund, Oklahoma City Thunder (52-19) s-a apropiat din nou la o singură victorie de Spurs (53-17), după ce s-a impus aseară cu 103-83 pe teren propriu în fața lui Portland Trail Blazers. Deși a fost condusă la pauză (45-47), Thunder a revenit grație evoluțiilor bune reușite de Kevin Durant (24 de puncte, 10 recuperări) și Russell Westbrook (21 de puncte, 4 recuperări, 9 pase decisive). A fost doar al cincilea meci câștigat de Thunder din cele 17 în care finalist de anul trecut a fost condusă la pauză. „Ne-am făcut treaba și am câștigat! Sunt mulțumit și vreau să câștigăm sezonul regulat”, a spus Scott Brooks, antrenorul lui Thunder. Pentru Thunder urmează o serie de meciuri facile, pe teren propriu cu Washington Wizards și în deplasare cu Minnesota Timberwolves. Iar pe 4 aprilie, Thunder va primi vizita lui San Antonio Spurs, în meciul care va decide, în mare măsură, câștigătoarea Conferinței de Vest.

Alte rezultate înregistrate aseară în NBA

Milwaukee Bucks – Atlanta Hawks 99-104
Minnesota Timberwolves – Chicago Bulls 97-104
Phoenix Suns – Brooklyn Nets 100-102 (după o repriză de prelungiri)
Sacramento Kings – Philadelphia 76ers 103-117

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”