Universitatea Craiova a învins la limită Levski Sofia la debutul în Liga Balcanică

Finalurile tensionate au devenit o regulă în cazul baschetbaliștilor de la Universitatea Craiova. Spectatorii s-au obișnuit cu emoțiile, trăind ultimele minute în picioare, încurajându-și favoriții și huiduind frenetic atacurile oaspeților. Debutul în Liga Balcanică nu a făcut excepție. Preț de trei sferturi și jumătate, băieții lui Mandic și-au ținut adversarii la respect, profitând de perioada de cunoaștere reciprocă și punând pe tabelă o diferență care pentru orice altă echipă ar fi confortabilă, între 10 și 16 puncte. Nu este și cazul Craiovei, obișnuită să trăiască periculos, fiindcă bulgarii aveau să revină în forță în ultimele minute, în special pe mâna celor doi americani cu experiență NBA, Jumaine Jones și Lionel Chalmers, eficienți din spatele liniei de 6,75 metri. Jones a avut și misiunea de a întoarce scorul la ultimul atac, de 6 secunde, însă fostul finalist din NBA cu Philadelphia 76-years a ratat de la 3 puncte. Erou a rămas astfel „Turbo" Dzambic, decisiv prin coșul marcat la 69 egal.
Universitatea Craiova a învins la limită Levski Sofia la debutul în Liga Balcanică

Finalurile tensionate au devenit o regulă în cazul baschetbaliștilor de la Universitatea Craiova. Spectatorii s-au obișnuit cu emoțiile, trăind ultimele minute în picioare, încurajându-și favoriții și huiduind frenetic atacurile oaspeților. Debutul în Liga Balcanică nu a făcut excepție.

Preț de trei sferturi și jumătate, băieții lui Mandic și-au ținut adversarii la respect, profitând de perioada de cunoaștere reciprocă și punând pe tabelă o diferență care pentru orice altă echipă ar fi confortabilă, între 10 și 16 puncte. Nu este și cazul Craiovei, obișnuită să trăiască periculos, fiindcă bulgarii aveau să revină în forță în ultimele minute, în special pe mâna celor doi americani cu experiență NBA, Jumaine Jones și Lionel Chalmers, eficienți din spatele liniei de 6,75 metri. Jones a avut și misiunea de a întoarce scorul la ultimul atac, de 6 secunde, însă fostul finalist din NBA cu Philadelphia 76-years a ratat de la 3 puncte. Erou a rămas astfel „Turbo” Dzambic, decisiv prin coșul marcat la 69 egal.

Sârbul a revenit la forma de anul trecut, dar și-a reluat și combinațiile spectaculoase încheiate cu „alley-oop” de Bureau, marcă înregistrată la Craiova. Seals a revenit după accidentare și a fost același metronom în ambele faze, Popescu s-a bătut eficient sub panouri, anihilându-le pe mai înaltul adversar direct, Varbanov, iar Căpușan a făcut cel mai bun meci al său de la transferul în Bănie. Sokk și Maric au fost destul de discreți, iar Kovac a debutat pozitiv pentru Știința, dovedindu-se un real câștig. „Suntem mândri că am debutat cu dreptul în Liga Balcanică, deși a fost un nou meci de infarct. Levski este un club de tradiție, cu mai multe titluri de campioană a Bulgariei decât avem noi sezoane în Liga Națională” a spus la final team-managerul Marius Toma. „Am jucat cu inima și ne-au ajutat și fanii împotriva unei echipe mai bune, cu un buget mai mare, cu jucători care au activat în NBA, dar la Craiova este greu să câștigi” a declarat la final Bogdan Popescu.

Celelalte rezultate ale primei runde din Liga Balcanică: Teodo Tivat – Balkan Botevgrad 76-71, Kozuv Gevgeljia – Peja 84-79, Kumanovo – Priștina 78-89. Campioana en-titre, Galil Gilboa, a stat. Următorul joc al alb-albaștrilor în Liga Balcanică va fi marți, 22 octombrie, în Macedonia, la Kumanovo.

Universitatea Craiova – Levski Sofia 71-69 (23-15, 21-18, 17-15, 12-23)

Sala Polivalentă, Craiova, spectatori: 3.000

Craiova: Dzambic (15), Maric, Căpușan (8), Bureau (8), Popescu (14). Au intrat: Topchov (6), Mocanu, Sokk (1), Seals (13), Kovac (8). Antrenor: Andelko Mandic.

Levski: Petkov (9), Micic (11), Zahariev (17), Jones (12), Varbanov. Au intrat: Chalmers (13), Angelov (7), Georgiev (2), Ivanov. Antrenor: Konstantin Papazov.

Arbitri: Igor Mitrovski (Macedonia), Georgios Tanatzis, Georgios Poursanidis (ambii din Grecia)

foto: Florin Ceaușu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce faci dacă te trezeşti brusc cu un pieton în faţa maşinii. Analiza poliţistului-vlogger Tavi Perţea: „Aşa se evită!”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro