Un sfert perfect. Și atât! Asesoft a cedat meciul secund din Eurocup

Asesoft a cedat aseară, la Ploiești, meciul secund din grupa E a Eurocup 72-80 (26-36) cu turcii de la Pinar Izmir. Prahovenii au început în forță meciul
Alexandru Tăcină

Un sfert perfect. Și atât! Asesoft a cedat meciul secund din Eurocup

*Asesoft a cedat, la Ploiești, meciul secund  din grupa E a Eurocup 72-80 (26-36) cu turcii de la Pinar Izmir. Prahovenii au început în forță meciul

*Prahovenii au o victorie și un eșec în grupa E a  competiției secunde ca valoare după Euroliga

*Flowers de la Asesoft s-a accidentat și jocul s-a rupt după primul sfert

Victoria obținută la Moscova, cu galonata Khimki, în prima rundă a grupei E din Eurocup, i-a alimentat cu ambiție pe băieții de la Asesoft. Au crezut în minuni și jocul fără greșeală din Rusia anunța o nouă reprezentație sub panou. Din nou, în fața altui gigant al baschetului european, turcii de la Pinar Izmir, o grupare cu un buget de 3,5 milioane de euro pe an! O echipă antrenată de un fost mare jucător de la Efes Istanbul, Ufuk Sarica. O formație care în runda inaugurală a grupei E zdrobise trupa bosniacă Igokea (90-60). Toate coordonatele pentru un meci la mare înălțime.

Și au sărit scântei pe parchetul Sălii Olimpia încă din start. Acustica infernală a acompaniat fiecare gest expresiv al antrenorului Vladimir Arnautovic (7-4, 11-4) și ploieștenii le-au pus capac turcilor în sfertul inaugural în special datorită preciziei lui  Flowers și Mohammed (15-11). Doar o înțepătură care a trezit colosul din Izmir. Mai mobili și cu un plus de experiență, adversarii au echilibrat rapid (17-17, m.12), profitând și de accidentarea lui Flowers, cel mai bun om al gazdelor în debut, legând succesiv punct după punct (21-26, m.15). Pe mâinile lui Batista și Lyons, Pinar a intrat la vestiare cu un avantaj de zece puncte (36-26, m.20) și actul trei avea să stea tot la degetul mic al turcilor (54-37, m.30). Un avantaj surmontabil în baschet ce avea să transforme ultimele zece minute într-un act palpitant. Cu o defensivă mai exactă și cu Adamovic și Dunn eficienți în atac, ploieștenii s-au apropiat la opt lungimi (69-77) cu 50 de secunde înainte de ultima sirenă. Dramatismul a crescut și Adamovici a aprins speranțele cu un coș de trei puncte (72-77), când mai erau 25 de secunde. Experiența turcilor a fost însă decisivă: 80-72.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]