„U” și Steaua, singurele echipe românești care vor juca în cupele europene

  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipele de baschet masculin U Mobitelco BT Cluj și Steaua
Turabo București sunt singurele înscrise oficial în cupele
europene, pentru sezonul 2011-2012, ele urmând să evolueze în FIBA
Eurochallenge.

Secretarul general al FR Baschet, Radu Drăgănescu a declarat,
vineri, pentru MEDIAFAX, că la
masculin, doar campioana U Mobitelco BT Cluj și medaliata cu bronz
Steaua Turabo București s-au înscris oficial. „Joi a fost termenul
limită pentru înscrierea în cupele europene, iar cele două echipe
sunt singurele care au trimis actele la timp. În ce privește FIBA
Eurochallenge, termenul limită a trecut, iar cele două echipe
trebuie să depună, până în 16 iunie, depozitul de 20.0000 de euro,
plus taxa de înscriere, de 5.000 de euro. Mai pot interveni
schimbări la masculin, doar dacă alte echipe vor dori să se înscrie
în Liga Balcanică, dar în FIBA Eurochallenge, cele două vor
reprezenta România”, a declarat Radu Drăgănescu.

Surpriza cea mai mare este neînscrierea în FIBA Eurochallenge a
vicecampioanei en-titre și campioana ultimelor șapte sezoane, CSU
Ploiești. Formația prahoveană se află în situația de a nu ști nici
măcar unde va juca meciurile din campionat, din cauză că Sala
Olimpia va intra în reconstrucție, de săptămâna viitoare. „Spun în
ghilimele asta: mulțumită primarului din Ploiești, nu avem sală. Nu
știm nici unde vom juca meciurile din Divizia A, darmite să mai
vorbim de cupe europene. Hai că am putea juca meciurile într-o sală
din București, dar unde ne antrenăm, unde ne pregătim pentru ele,
nu știm. Vom lua în considerare să jucăm pe stradă, montăm două
panouri și facem show sau, chiar în biroul primarului”, a declarat,
vineri, pentru MEDIAFAX,
finanțatorul echipei ploieștene, Sebastian Ghiță.

În sezonul trecut al FIBA Eurochallenge, CSU Ploiești nu a
reușit să se califice în grupe, în timp ce în acea fază a
competiției, Steaua s-a clasat pe locul trei.

Tragerea la sorți a meciurilor din sezonul 2011-2012 va avea loc
la începutul lunii iulie, la Barcelona, fiind posibil ca „U”
Mobitelco BT Cluj să joace direct în grupe, iar Steaua Turabo
București, în tururile preliminare.

În altă ordine de idei, secretarul general al FR Baschet, Radu
Drăgănescu a mai precizat că, la feminin, România va fi
reprezentată de campioana ICIM Arad, vicecampioana CSM Satu Mare și
Bega Danzio Timișoara, în Liga Europei Centrale, competiție
câștigată în 2011 de formația arădeană.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×