Tocală: „Arbitrii au scris în raport că au fost bătuți la Sibiu!”

Tocală:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală a declarat pentru oradesibiu.ro, că a intrat în posesia raportului făcut de arbitrii Bănică, Olaru și Grigoraș, după partida de ieri seară de la Sibiu. Bănică și Olaru au scris negru pe alb că au fost bătuți la sala Transilvania. „Cei doi au scris în raportul suplimentar că au fost loviți de către suporteri necunoscuți, de către oameni de la forțele de ordine, că au fost bruscați la ieșirea de pe terenul de joc, la vestiare și la plecarea din sală. Comisia de Etică va analiza și ea ce s-a petrecut la Sibiu” a explicat Carmen Tocală. Aceasta spune că a primit un fax cu o hârtie nesemnată și neștampilată din partea Consilului de Administrație al CSU Sibiu prin care federația este înștiințată că echipa nu se va prezenta la Ploiești, miercuri. „Sibiul are dreptul la un forfait. Eu sper să nu se întâmple lucrul acesta. Am încercat să discut cu cei de la CSU Sibiu… Sper ca cei de acolo să își schimbe decizia și să meargă la meci și să își joace șansa de a ajunge în finală. Dacă au câștigat în primul meci  de ce să nu cred că o pot face din nou acum?” a spus Tocală.

Sibiul joacă cel puțin finala mică

Carmen Tocală a explicat că CSU Sibiu riscă cel mult o amendă de 2000 de euro și pierderea calificării în finala mare dacă nu se prezintă la partida de miercuri de la Ploiești. „Sibiul va ajunge în finala mică. Nu scrie nicăieri că nu se întâmplă așa ceva dacă nu se prezintă la ultima partidă din semifinale” a mai spus Tocală.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…