Start ratat pentru România la EuroBasket 2015. „Tricolorele”, fără șanse în fața Muntenegrului la Timișoara

Start ratat pentru România la EuroBasket 2015.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România nu a putut răsturna calculele hârtiei în primul ei joc la Campionatul European de Baschet feminin din 2015, desfășurat vineri seară. Elevele lui Florin Nini au fost învinse cu 79-61 de către Muntenegru, un scor care putea fi și mai dur. Rezultatul din Grupa A de la Timișoara putea fi și mai drastic, „tricolorele” au însă meritul că nu au cedat complet și au reușit chiar să-și adjudece, mai mult pentru moral, ultimele două sferturi.

După ce prima zi de EuroBasket a fost destul de liniștită în Sala „Constantin Jude”, primul joc al României în competiție a mai animat atmosfera. Deși arena nu a fost nici pe departe plină, petele galbene, multe formate din copii îndrăgostiți sau practicanți ai baschetului, mobilizați pentru eveniment, au adus ceva culoare competiției.

„Tricolorele”, care au început cu două localnice în primul 5, Annemarie Pârău și Adina Stoiedin, au ținut piept muntenegrencelor în primul sfert, însă doar vreme de opt minute. De la 16-16 România a înregistrat un parțial de 0-8 și a încheiat în dezavantaj primele 10 minute: 18-26. Numai Jelena Dubljevic reușise singură 15 puncte.

Situația avea să se înrăutățească, deja, în sfertul 2, când favorita din Muntenegru a continuat să pună puncte într-un ritm rapid, fără o replică pe măsură. Ba mai mult, româncele au ratat din aruncări deschise și simple. Ultimele puncte ale gazdelor în prima parte au venit cu mai bine de patru minute înainte de pauză. Entuziasmul a dispărut și după un run de 13-0 al ex-iugoslavelor scorul la pauză a fost unul extrem de dur: 22-51.

Sfertul al treilea a fost ceva mai calm. Probabil pe fondul unei relaxări a muntenegrencelor, România a recuperat câteva puncte și a reușit chiar să-și adjudece pătrimea cu 18-15. Prea puțin însă. Deoarece ultima pătrime nu mai putea oferi o minune. Chiar și așa atmosfera la Timișoara a rămas plăcută, publicul fiind la fel de efervescent la punctele reușite de Gabriela Mărginean sau Florina Pășcălău.

România a înregistrat un eșec categoric în primul meci la EuroBasket, scor 61-79, și rămâne doar cu speranța că ar putea prinde locul 3 în dauna Ucrainei sau Cehiei. În duelul direct dintre acestea, desfășurat tot vineri, ultima s-a impus la limită cu 80-79.

România: Olah (2), Pârău (4), Pavel (4), Stoiedin (2), Mărginean (18). Au mai jucat: C. Pop (7), A. Olah (2), Ursu (8), Cursaru (0), G. Irimia (2), Pașcalău (12), A. Crăciun (0), Stoenescu (2). Antrenor: Florin Nini.

Muntenegru: Skerovic (5), M. Jovanovic (11), Dubljevic (19), Pasic (2), A. Robinson (10). Au mai jucat: Rakovic (4), N. Popovic (5), Vucetic (5), Aleksic (9), Perovanovic (8), Vujovic (4). Antrenor: Momir Milatovic.

Foto: Sebastian TĂ‚TARU


Campionatul European de Baschet feminin din 2015 este găzduit în premieră de România (Timișoara și Oradea) și Ungaria (Szombathely și Sopron).

Grupa A (Timișoara):

Muntenegru – Cehia    71-52
Ucraina – Franța    55-79
Cehia – Ucraina        80-79
România – Muntenegru    61-79

13 iunie
Franța – Cehia
Ucraina – România
14 iunie:
Muntenegru – Ucraina
România – Franța

15 iunie
Franța – Muntenegru
Cehia – România

*România va juca toate meciurile din Grupa A de la ora 20:30.
**Primele trei clasate din cele patru grupe se vor califica în faza grupelor principale, care se vor desfășura în Ungaria, la fel ca și fazele superioare ale competiției, programată a se încheia în 28 iunie.
***România a participat ultima dată la Campionatul European în 2007 (Italia), iar cea mai bună performanță din palmares este locul 4, obținut la edițiile din 1962, 1964 și 1966.

Clasament:

 

1. Muntenegru 2 2/0 150/113 4 pct.
2. Cehia 2 1/1 132/150 3
3. Franța 1 1/0 79/55 2

4. Ucraina 2 0/2 134/159 2
5. România 1 0/1 61/79 1

 


Grupa B (Oradea):

Polonia – Turcia    54-57
Italia – Belarus    76-85
Grecia – Italia        51-46
Belarus – Polonia    65-49

13 iunie
Polonia – Grecia
Turcia – Belarus

14 iunie
Italia – Polonia
Grecia – Turcia

15 iunie
Belarus – Grecia
Turcia – Italia

 

Clasament:

 

1. Belarus 2 2/0 150/125 4 pct.
2. Grecia 1 1/0 51/46 2
3. Turcia 1 1/0 57/54 2

4. Italia 2 0/2 122/136 2
5. Polonia 2 0/2 103/122 2

 


Grupa C (Szombathely):

 

Letonia – Serbia    60-76
Rusia – Croația        83-62
Croația – Letonia    67-63
Marea Britanie – Rusia    40-71

13 iunie
Letonia – Marea Britanie
Serbia – Croația

14 iunie
Marea Britanie – Serbia
Rusia – Letonia

15 iunie
Croația – Marea Britanie
Serbia – Rusia

 

Clasament:

 

1. Rusia    2    2/0    154/102    4 pct.
2. Croația    2    1/1    129/146    3
3. Serbia    1    1/0    76/60        2

4. Letonia    2    0/2    123/143    2
5. Marea Britanie    1    0/1    40/71    1

 


Grupa D (Sopron):

Suedia – Slovacia    69-72
Lituania – Spania    58-72
Slovacia – Lituania    85-79
Ungaria – Suedia    63-72

13 iunie
Spania – Slovacia
Lituania – Ungaria

14 iunie
Suedia – Lituania
Ungaria – Spania

15 iunie
Spania – Suedia
Slovacia – Ungaria

Clasament:

1. Slovacia    2    2/0    157/148    4 pct.
2. Suedia    2    1/1    141/135    3
3. Spania    1    1/0    72/58        2

4. Lituania    2    0/2    137/157    2
5. Ungaria    1    0/1    63/72        1

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore
Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen