SPECIAL | „Suma de la fani e echivalentă cu ce primim de la sponsorii mari”. Echipa din România care a reușit să strângă 50.000 de euro din vânzarea de abonamente și care arată că se poate

SPECIAL |
  • Publicat:
  • Actualizat:

BC CSU Sibiu, locul patru în Liga Națională de baschet masculin în sezonul 2017/2018, a reușit să strângă deja 50.000 de euro din vânzarea abonamentelor pentru noul sezon competițional. Sibiul a vândut 1110 abonamente, ceea ce reprezintă o adevărată performanță pentru sportul românesc, având în vedere faptul că, potrivit unei analize ProSport, în sezonul precedent, toate cele 28 de echipe din primul eșalon valoric al sportului de echipă românesc cu cele mai importante rezultate la nivel european, handbalului – feminin și masculin – au vândut, cumulat, aproximativ 3500 de abonamente.

„Am ajuns la 1110 abonamente vândute la Sibiu. Încasările de peste 50.000 euro din abonamente reprezintă un record în baschet și ne plasează în top în sportul românesc„, spune pentru ProSport Ionuț Georgescu, managerul echipei, care adaugă: „Bugetul este încă în construcție, dar ce pot spune la ora actuală este că, prin banii ăștia, fanii se ridică la nivelul unuia dintre sponsorii mari ai echipei. Suma e echivalentă cu ce primim de la sponsorii mari, nu din Top 3, dar pe acolo„, a punctat omul transferat de la vicecampioana ultimelor două ediții de LNB.

La 20 de ani de la ultimul titlu de campioană a baschetului românesc poposit la Sibiu, comunitatea deja recunoscută pentru felul în care a răspuns de-a lungul anilor apelului de a fi alături de echipa locală a reușit să doboare recordul de vânzări de abonamente din 2017. Anul trecut, CSU a vândut 1063 de abonamente, în timp ce echipa numărul unu a capitalei, CSM-Steaua EximBank reușea cu eforturi să vândă 167 de abonamente. Pentru comparație, CSM București, la handbal, cu vedeta Cristina Neagu în echipă, a vândut doar aproximativ 300 de abonamente pentru sezonul trecut, iar cele mai bune cifre plasau, în urmă cu câțiva ani, echipa din Baia Mare la cota de 500 de abonamente vândute.

Chiar și fotbalul pălește când vede cifrele înregistrate la Sibiu. FCSB, echipa lui Gigi Becali, a vândut pentru actuala ediție a Ligii 1 Betano doar 42 de abonamente într-o lună, adică de peste 26 de ori mai puține decât a vândut deja echipa de baschet din Sibiu!

Vânzările la CSU Sibiu la pachete de bilete pentru întreg sezonul continuă până pe 8 octombrie, iar oficialii echipei speră să ajungă la 1200 de abonamente.

1800 de locuri este capacitatea sălii Transilvania din Sibiu care a găzduit meciurile din sezonul 2017/2018 ale CSU.

Rețeta succesului: pachete pentru elevii premianți și un „TelVerde” al echipei

CSU Sibiu a pus în vânzare abonamente pentru toate meciurile de pe teren propriu ale echipei. Prețurile variază între 200 și 500 RON, în funcție de sectorul din tribună ales. Abonamentele pot fi achiziționate între orele 9:00 și 15:00 de la sediul clubului. Pachetele VIP, de 500 RON, includ și un tricou oficial de joc.

15 lei este prețul unui bilet de acces la un singur meci al echipei, pe teren propriu

Echipa de management a pregătit reduceri la abonamente, pe baza carnetului de note, pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătură, cu medii peste 9.50 la finalul anului școlar precedent și tricouri polo gratuite pentru copiii abonați. Mai mult, CSU Sibiu a lansat linia „Galben-albastră”, care facilitează comunicarea directă cu fanii, cu ajutorul aplicației WhatsApp, accesată deja de 500 de persoane.

  • CSU Sibiu joacă primul meci în Liga Națională de baschet vineri, 5 octombrie, de la ora 19:00, în deplasare, cu Dinamo Știința, la București, în Grupa A valorică a baschetului românesc.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Șoc în showbiz: a fost încătușat! Are legătură cu Ioana Ginghină, Claudia Ghițulescu și Denisa Despa 😲
Șoc în showbiz: a fost încătușat! Are legătură cu Ioana Ginghină, Claudia Ghițulescu și Denisa Despa 😲
Medicii au rămas ȘOCAȚI! Ce au găsit în corpul lui Luis Lazarus, după ce i-au făcut analize. Au ramas înmărmurit.
Medicii au rămas ȘOCAȚI! Ce au găsit în corpul lui Luis Lazarus, după ce i-au făcut analize. Au ramas înmărmurit.…
Are 158 de kilograme și e supranumit „cel mai monstruos culturist din lume”! Cât poate mânca în fiecare zi
Are 158 de kilograme și e supranumit „cel mai monstruos culturist din lume”! Cât poate mânca în fiecare zi
Ce crede tatăl lui Anghel despre relația fiului său cu Theo Rose. Nu s-a ferit să recunoască asta
Ce crede tatăl lui Anghel despre relația fiului său cu Theo Rose. Nu s-a ferit să recunoască asta
Diego Simeone, reacție exuberantă la conferința de presă, după ce Atletico a distrus-o pe Real
Diego Simeone, reacție exuberantă la conferința de presă, după ce Atletico a distrus-o pe Real
Cristina Cioran a izbucnit în lacrimi în timpul unui interviu. Vedeta, uitată de toți apropiații: „Nu și-a bătut nimeni capul să dea un mesaj”
Cristina Cioran a izbucnit în lacrimi în timpul unui interviu. Vedeta, uitată de toți apropiații: „Nu și-a bătut nimeni capul…
BANCUL ZILEI. Bulă: Mami, în patul meu doarme un BAU-BAU! Mama: Fiule, ai 40 de ani..
BANCUL ZILEI. Bulă: Mami, în patul meu doarme un BAU-BAU! Mama: Fiule, ai 40 de ani..
Cine sunt victimele tragediei cu 21 de morți din Mestre. Șoferul  autocarului era italian, avea 40 de ani și i s-ar fi făcut rău la volan
Cine sunt victimele tragediei cu 21 de morți din Mestre. Șoferul autocarului era italian, avea 40 de ani și i…
Cum nășteau femeile din Germania anilor 1900! Metoda FĂRĂ DURERE și fără...
Cum nășteau femeile din Germania anilor 1900! Metoda FĂRĂ DURERE și fără...
Cum a ajuns soţia milionară a lui Donca să se împrumute la prieteni pentru a-şi creşte copiii după ce afaceristul a fost arestat!
Cum a ajuns soţia milionară a lui Donca să se împrumute la prieteni pentru a-şi creşte copiii după ce afaceristul…
De ce nu l-a suportat Teo Trandafir pe Cristi Brancu. Vreme de 20 de ani cei doi nu și-au vorbit deloc din această cauză
De ce nu l-a suportat Teo Trandafir pe Cristi Brancu. Vreme de 20 de ani cei doi nu și-au vorbit…
S-A TERMINAT RĂZBOIUL din Ucraina! Anunțul venit chiar acum: Și-au atins obiectivul
S-A TERMINAT RĂZBOIUL din Ucraina! Anunțul venit chiar acum: Și-au atins obiectivul
Un student din Cluj s-a trezit în STRADĂ. Ce i-a făcut proprietarul apartamentului închiriat
Un student din Cluj s-a trezit în STRADĂ. Ce i-a făcut proprietarul apartamentului închiriat
Poze interzise cu Simona Trașcă! Cum s-a fotografiat blondina
Poze interzise cu Simona Trașcă! Cum s-a fotografiat blondina
Imagini șocante cu fundul distrus al Loredanei Chivu
Imagini șocante cu fundul distrus al Loredanei Chivu
Marvel’s Spider-Man 2 – Be Greater Together Trailer
Marvel’s Spider-Man 2 – Be Greater Together Trailer
Cazul Lupu arată în ce țară trăim: Apar detalii șocante după condamnarea fostului fotbalist la închisoare
Cazul Lupu arată în ce țară trăim: Apar detalii șocante după condamnarea fostului fotbalist la închisoare
Bursa de la Bucureşti începe ultimul trimestru al anului cu un avans de 0,2% pe BET
Bursa de la Bucureşti începe ultimul trimestru al anului cu un avans de 0,2% pe BET
2023: Se poate circula cu o copie după permisul auto? Ce se întâmplă dacă prezinți polițistului o copie xerox
2023: Se poate circula cu o copie după permisul auto? Ce se întâmplă dacă prezinți polițistului o copie xerox
Care e secretul genelor impresionante ale Corneliei Dansatoarea. Cum reușește să le facă atât de voluminoase și cum arată ea acum
Care e secretul genelor impresionante ale Corneliei Dansatoarea. Cum reușește să le facă atât de voluminoase și cum arată ea…