Michal Jordan a ales să investească suma de 15 milioane de dolari într-o locație exclusivistă, care are doar o sută de membri. Starul a fixat câteva reguli importante pentru persoanele care beneficiază de acces în club.
Legenda NBA a deschis un club de golf, care ar putea reprezenta o atracție și pentru Simona Halep, cea care a început să practice acest sport, la nivel de amatori.
Michael Jordan, legendă NBA, deține un club exclusivist de golf, în care a investit suma de 15 milioane de dolari. Conform informațiilor apărute, se pare că doar o sută de persoane au acces în acest club. Este vorba despre nume importante, precum Rory McIlroy, Dustin Johnson, Justin Thomas, Rickie Fowler și Keegan Bradley, care au apărut pe o listă de membri divulgată alături de o serie de celebrități, inclusiv Mark Wahlberg și Wayne Gretzky.
Dylan Wu, jucătorul american care a participat recent la Puerto Rico Open, a jucat și pe terenul de golf deținut de Michael Jordan, și a dezvăluit mai multe detalii din interiorul clubului deținut de legenda NBA.
„Vibe-ul a fost pur și simplu impresionant. Nu au existat timpi de plecare și fiecare mașinuță de pe teren are Bluetooth și se conectează la telefonul tău pentru a reda muzică. Nu există nici un cod vestimentar sau altceva. Este doar un club foarte cool, unic. Din păcate, nu am apucat să-l vedem pe Michael Jordan când am fost acolo, dar a fost super distractiv.
Mi-a plăcut foarte mult. Este super tare. Se simte ca și cum nu ești în Florida. Dar atmosfera este pur și simplu uimitoare. Există și o regulă, nu prea poți intra cu telefonul”, a povestit Dylan Wu, conform sportbible.com.
Michael Jordan a deschis clubul exclusivist de golf în anul 2019. În 2021, se zvonea că doar o sută de persoane au acces pe proprietatea legendei NBA.
Cei care intră în clubul deținut de Michael Jordan trebuie să respecte câteva reguli importante. Prima dintre ele este să nu intre cu telefonul mobil, pentru a nu putea realiza fotografii. A doua regulă prevede că persoanele care au acces în clubul exclusivist nu trebuie să spună foarte multe povești despre ceea ce se întâmplă în interior.