Selecționata Vestului a învins, scor 192-182, reprezentativa Estului, în All Star Game-ul NBA

Selecționata Vestului a învins, scor 192-182, reprezentativa Estului, în All Star Game-ul NBA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționata Vestului a învins, scor 192-182, reprezentativa Estului, în All Star Game-ul campionatului nord-american de baschet, într-un meci disputat la New Orleans, notează AFP.

Anthony Davis, starul echipei New Orleans Pelicans, a marcat 52 de puncte pentru echipa Vestului, care a dominat fără probleme reprezentativa Estului și s-a impus la o diferență de zece puncte, 192-182. Davis a fost desemnat MVP-ul All Star Game, devenind totodată cel mai prolific baschetabalist din istoria celui mai frumos duel din baschetul profesionist. Vedeta lui Pelicans a doborât recordul deținut de Wilt Charmberlain, care a înscris 42 de puncte, în 1962.

„Am fost de-a dreptul șocat. Sunt foarte fericit că am reușit să primesc titlul de MVP chiar în fața fanilor echipei mele. Băieții au spus că îmi vor dărui mie mingea din acest meci. S-au ținut de cuvânt. A fost un joc extrem de frumos”, a declarat la final Anthony Davis, potrivit AFP.

Defensiva a fost inexistentă la meciul din Smoothie King Arena în prima repriză, când Davis a marcat 22 de puncte, ajutat fiind și de vedeta celor de la Oklahoma City Thunder, Russell Westbrook, care a încheiat meciul cu 41 de puncte. De asemnea, Kevin Durant s-a remarcat cu 21 de puncte, 10 recuperări și tot atâtea pase decisive.

Estul a condus cu 53-48 după primele 12 minute, cele 101 puncte marcate repriză un record pentru All Star Game în primul sfert, iar la pauza mare, Vestul avea un avantaj de cinci puncte, 97-92. În final s-a terminat 192-182, un meci care a ridicat în picioare întreaga asistență.

„Ne-am distrat și sper că le-am oferit fanilor un show frumos”, a declarat la final starul lui New York Knicks, Carmelo Anthony.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele