Acasa » Alte Sporturi » Baschet » Se schimbă liderul de Crăciun?

Se schimbă liderul de Crăciun?

În urmă cu un an, "U" Mobitelco le-a suflat în ultima etapă titlul de campioni de iarnă medieșenilor, după ce Gazul a cedat în mod surprinzător în deplasare la BC Mureș. Roata se poate întoarce astăzi pentru Gaz Metan. Jucan și compania se află pe poziția a doua în clasament, la o lungime în spatele lui CSU Asesoft, și o victorie în derby-ul cu formația campioană le-ar asigura primul loc la finalul turului, medieșenii fiind avantajați la departajare în cazul egalității de puncte. În decembrie 2009, "U" a întrerupt o serie de șase ani în care ploieștenii au terminat turul ca lideri. "Va fi un meci dificil, dar ne dorim să câștigăm. Am pierdut o dată titlul de campioni de iarnă, acum avem șansa să-l obținem pe teren propriu, iar acest lucru ne motivează în plus", a declarat Titus Nicoară. Orădeanul Gazului spune că adversarii din Ploiești sunt la fel de periculoși ca în sezoanele anterioare, deși s-au despărțit de jucători precum Cepulis sau Hargrove. "Au făcut multe schimbări în lot, nu mai au la fel de mulți jucători constanți, dar joacă la fel de bine ca anul trecut din moment ce au numai două înfrângeri", a conchis Nicoară. Articol scris de Roxana PRICHICI
Se schimbă liderul de Crăciun?

În urmă cu un an, „U” Mobitelco le-a suflat în ultima etapă
titlul de campioni de iarnă medieșenilor, după ce Gazul a cedat în
mod surprinzător în deplasare la BC Mureș.

Roata se poate întoarce astăzi pentru Gaz Metan. Jucan și compania
se află pe poziția a doua în clasament, la o lungime în spatele lui
CSU Asesoft, și o victorie în derby-ul cu formația campioană le-ar
asigura primul loc la finalul turului, medieșenii fiind avantajați
la departajare în cazul egalității de puncte.

În decembrie 2009, „U” a întrerupt o serie de șase ani în care
ploieștenii au terminat turul ca lideri. „Va fi un meci dificil,
dar ne dorim să câștigăm. Am pierdut o dată titlul de campioni de
iarnă, acum avem șansa să-l obținem pe teren propriu, iar acest
lucru ne motivează în plus”, a declarat Titus Nicoară. Orădeanul
Gazului spune că adversarii din Ploiești sunt la fel de periculoși
ca în sezoanele anterioare, deși s-au despărțit de jucători precum
Cepulis sau Hargrove. „Au făcut multe schimbări în lot, nu mai au
la fel de mulți jucători constanți, dar joacă la fel de bine ca
anul trecut din moment ce au numai două înfrângeri”, a conchis
Nicoară.

Articol scris de Roxana
PRICHICI