Scandalos! Baschetbalistul cubanez care a vrut să intre cu o rangă pe teren și-a aflat pedeapsa! Cum arată decizia Comisiei Centrale de Disciplină

Scandalos! Baschetbalistul cubanez care a vrut să intre cu o rangă pe teren și-a aflat pedeapsa! Cum arată decizia Comisiei Centrale de Disciplină
  • Publicat:
  • Actualizat:

Baschetbalistul Karel Guzman, de la U BT Cluj, a fost suspendat doar patru etape şi amendat în total cu 2.500 euro, de Comisia de Disciplină a Federației Române de Baschet, după incidentele grave de la meciul cu CSM Oradea.

Decizia Comisiei Centrale de Disciplină a FRB, în urma şedinţei din 24 martie

Karel Guzman nu a evoluat, sâmbătă seară, în meciul cu SCM Timişoara, de la Cluj-Napoca, astfel că mai are trei etape de suspendare rămase.

Jandarmii nu au ignorat atitudinea lui Guzman și au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Decizia nr. 11/24.03.2023

Aplicarea prevederilor art 12.1.1, lit. a), din Regulamentul de Disciplină, şi sancţionarea sportivului Karel Guzman Abreu legitimat la clubul ACS U-BT Cluj-Napoca, cu suspendare pentru 4 etape şi penalitate sportivă în cuantum de 1.500 EUR (plătibili în LEI, la cursul BNR de la data plăţii, în contul FR Baschet).

Aplicarea prevederilor art 12.1.4 lit. a) din Regulamentul de Disciplină, şi sancţionarea sportivului Karel Guzman Abreu legitimat la clubul ACS U-BT Cluj-Napoca cu penalitate sportivă în cuantum de 1.000 EUR (plătibili în LEI, la cursul BNR de la data plăţii, în contul FR Baschet).

Aplicarea prevederilor art. 12.1.1 lit. b), şi sancţionarea antrenorului secund al clubului sportiv CSM Oradea, Radovan Markovic, cu suspendare pentru 3 etape şi o penalitate sportivă în cuantum de 1.000 EUR (plătibili în LEI, la cursul BNR de la data plăţii, în contul FR Baschet).

Aplicarea prevederilor art. 12.1.1 lit. a), şi sancţionarea sportivului, Nikola Markovic cu suspendare pentru 2 etape, şi o penalitate sportivă în cuantum de 1.000 EUR (plătibili în LEI, la cursul BNR de la data plăţii, în contul FR Baschet).

Aplicarea prevederilor art. 23.8. litera b) din Regulamentul General de Organizare a Competiţiilor de Baschet, coroborat cu art. 12.1.3 litera a) din Regulamentul de Disciplină şi sancţionarea CSM Oradea cu amendă în cuantum de 2500 EUR (plătibili în LEI, la cursul BNR de la data plăţii, în contul FR Baschet).

Aplicarea prevederilor art. 23.8. litera b) din Regulamentul General de Organizare a Competiţiilor de Baschet, coroborat cu art. 12.1.3 litera a) din Regulamentul de Disciplină şi sancţionarea CS U-BT Cluj-Napoca cu amendă în cuantum de 2500 EUR (plătibili în LEI, la cursul BNR de la data plăţii, în contul FR Baschet).

Cu drept de contestare la Comisia de Apel, conform art. 23.8 din Regulamentul de Disciplină, în termen de 3 zile de la momentul comunicării deciziei motivate. Hotărârile CCDES nesupuse apelului rămân definitive.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă:
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte…
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos peste 50 de kg
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos…
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi cu iubita + milionarul Pescobar. Numele lui e în comentarii
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi…
Intră banii în conturile românilor până pe 15 octombrie. S-a dat ordinul de la stat
Intră banii în conturile românilor până pe 15 octombrie. S-a dat ordinul de la stat
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au la medalii
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au…
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
×