Acasa » Alte Sporturi » Baschet » S-a aprins Velickovic!** Gaz Metan – CS Otopeni 112-70

S-a aprins Velickovic!** Gaz Metan – CS Otopeni 112-70

Conform Regulamentului Federației Române de Baschet, fiecare echipă are dreptul de a trece pe foaia de joc doar patru stranieri în Cupa României, astfel că Bruno Soce a ales să-l lase pe bancă pe Kinloch, pivotul venit în pauza de iarnă la Mediaș, în timp ce Miljan Medvedj a lipsit de la CS Otopeni. Medieșenii s-au desprins în două rânduri la patru puncte în debutul meciului, 4-0, 8-4, dar s-au văzut de fiecare dată egalați. De la 8-8, Gazul a reușit însă un run de nouă puncte consecutive, ducând scorul la 17-8. Slobodan Popovic și-a scos echipa din faliment cu un coș din spatele semicercului, 17-11, dar jocul a continuat să curgă într-o singură direcție și trupa lui Soce și-a adjudecat primul sfert cu un categoric 29-16
S-a aprins Velickovic!** Gaz Metan - CS Otopeni 112-70

Conform Regulamentului Federației Române de Baschet, fiecare
echipă are dreptul de a trece pe foaia de joc doar patru stranieri
în Cupa României, astfel că Bruno Soce a ales să-l lase pe bancă pe
Kinloch, pivotul venit în pauza de iarnă la Mediaș, în timp ce
Miljan Medvedj a lipsit de la CS Otopeni.

Medieșenii s-au desprins în două rânduri la patru puncte în debutul
meciului, 4-0, 8-4, dar s-au văzut de fiecare dată egalați. De la
8-8, Gazul a reușit însă un run de nouă puncte consecutive, ducând
scorul la 17-8. Slobodan Popovic și-a scos echipa din faliment cu
un coș din spatele semicercului, 17-11, dar jocul a continuat să
curgă într-o singură direcție și trupa lui Soce și-a adjudecat
primul sfert cu un categoric 29-16.

„Aviatorii” au turat motoarele și cu Belanovic, autor a nouă
puncte, și Popovic, care și-a trecut în cont patru puncte, în mare
vervă s-au apropiat la 38-31 până în minutul șase. Titus Nicoară,
care nu și-a trecut până atunci numele pe lista marcatorilor, le-a
a tăiat avântul oaspeților, cu șase puncte ale baschetbalistului
născut la Oradea și o aruncare de trei marca Tudor Dumitrescu,
Gazul distanțându-se 47-31. Burrel a încercat să sune trezirea
pentru CS Otopeni, 47-33, Uros Velickovic a băgat mingea în plasă
de la mare distanță, 50-33, iar Daniel Popescu a răspuns cu aceeași
monedă pentru a stabili scorul pauzei mari, 50-36.

Avantajul de 14 puncte al Gazului le-a turnat plumb în ghete
ilfovenilor, la revenirea de la cabine meciul ne mai având istoric.
În minutul 23 s-a înregistrat cea mai mare diferență de până
atunci, 20 de puncte, 58-38, iar în minutul 28 Howell a înscris de
trei pentru un incredibil 68-46. După o jumătate de oră de la
primul fluier, tabela a indicat 70-52, dar nici la adăpostul unui
avantaj liniștitor gaziștii nu au lăsat nici o secundă garda jos.
Sfertul patru i-a aparținut lui Uros Velickovic, care a amintit de
evoluțiile care l-au consacrat la Elba Timișoara, făcând cel mai
bun meci al său de la venirea la Mediaș. Sârbul a fost de neoprit
și cu 21 puncte în zece minute a devenit principalul marcator al
întâlnirii, cu un total de 24. Meciul nu s-a putut termina altfel,
decât cu un coș de trei al lui Velickovic, scor final 112-70 și
aproape nimic nu se mai poate întâmpla în returul de săptămâna
viitoare, de pe 16 februarie, de la Otopeni.

Marcatori:
Gaz Metan Mediaș: Velickovic 24 (5×3), Howell 21, Nicoară 19,
Drăgușin 13, Mitchell 12, Ivanovic 11, Jucan 7, Dumitrescu 5.
CS Otopeni: Belanovic 21, D. Popescu 13, Popovic 12, Burell 10,
Scott 7, Vlaicu 4, Urucatu 3.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]