PLOIEȘTI – „U” CLUJ 74-79** Ceasul bun

PLOIEȘTI -
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clujenii de la „U” au răzbunat eliminarea din Cupa României
printr-o victorie de infarct în Divizia A, 79-74 la Ploiești

Pentru prima dată după finala campionatului din 2008, după un an
jumate de frustrări și șapte înfângeri consecutive, „U” Mobitelco
și-a bătut marea rivală din Ploiești, CSU Asesoft, și a urcat pe
primul loc în clasament .

Clujenii au dominat copios jocul încă din primele minute,
conducând constant la peste nouă-zece puncte (12-22 min. 8, 20-31
min. 13, 40-50 min. 20, 50-59 min. 27), dar Hargrove nu a fost de
acord cu scenariul împus de oaspeți și a început ca din pușcă
sfertul patru, înscriind la foc automat două coșuri care au adus pe
CSU în avantaj pe tabelă, 62-61. Din acel moment s-a mers cap la
cap până cu douăzeci de secunde înainte de ultimul fluier,când, la
74-75, a început războiul nervilor tari.

„U” s-a putut distanța, dar Medvedj a comis pași, însă nici
ploieștenii nu au gestionat mai bine situația, Ilic a faultat,
Krstanovic a fost imperturbabil de la linia de libere și a dus
scorul la 74-77, după care, sub presiune, Căruțașu i-a pasat aiurea
lui Chetreanu, iar același Krstanovic a închis tabela la
74-79.

„Ne batem cu Ploieștiul la titlu”

„Încă nu ne facem poză cu clasamentul, o să ne pozăm la
final cu trofeul. E greu să descriu ce simt acum, sunt fericit că
am rupt lanțul înfrângerilor și sper să nu mai fie nevoie să
așteptăm încă un an pentru un nou succes
„, a mărturisit
Cuic. „Miercuri, în Cupă, am avut o zi proastă, am înscris
doar patru puncte, dar am marcat astăzi cât pentru două meciuri. O
să ne batem până la final cu Ploieștiul pentru titlu
„, a
conchis coșgheterul lui „U”, Zoran Krstanovic, marcator a 30 de
puncte.

Dintre CSU Asesoft și
Gaz Metan, „U” Mobitelco e cea mai bună

Branko Cuic, jucător „U” Mobitelco

A meritat așteptarea,
este o victorie senzațională
Mircea Cristescu,
președinte executiv „U”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen