Acasa » Alte Sporturi » Baschet » „Next Generation Rising Stars” a ajuns la Târgu Jiu! 300 de baschetbaliști sunt împărțiți în 22 de echipe într-un eveniment juvenil de mare amploare. SPECIAL

„Next Generation Rising Stars” a ajuns la Târgu Jiu! 300 de baschetbaliști sunt împărțiți în 22 de echipe într-un eveniment juvenil de mare amploare. SPECIAL

Daniel Nazare
02 sept. 2025, 16:17, Baschet
„Next Generation Rising Stars” a ajuns la Târgu Jiu! 300 de baschetbaliști sunt împărțiți în 22 de echipe într-un eveniment juvenil de mare amploare. SPECIAL

În perioada 1-5 septembrie 2025, orașul Târgu Jiu găzduiește a doua ediție a competiției de baschet Next Generation Rising Stars, un eveniment de amploare, de tipul unui turneu de selecție, care reunește cei mai talentați sportivi ai generației 2012.

„Next Generation Rising Stars” este o inițiativă sportiv-educațională cu scopul de a descoperi și susține tinerele talente din baschetul juvenil românesc, prin competiție, mentorat și networking, oferită într-un format inovator și susținut de structuri naționale și internaționale.

„Next Generation Rising Stars”, ce înseamnă acest eveniment pentru baschetul juvenil?

Întrecerea a început deja, cu deschiderea oficială și ședința tehnică, ocazie în care Claudiu Fometescu, CEO al Federației Române de Baschet și antrenor federal, a adresat câteva cuvinte de încurajare participanților.

300 de mici sportivi sunt împărțiți în 22 de echipe, feminine și masculine, care reprezintă fiecare dintre cele 11 Sucursale Regionale ale Federației Române de Baschet la Next Generation Rising Stars.

„Venim după o vară bună pentru baschetul românesc, iar ceea ce ne dorim este ca voi, copiii acestei generații, să fiți cei care vor continua acest drum. Să vă faceți părinții mândri, antrenorii mândri și, mai ales, să faceți o țară întreagă mândră de voi. Acest turneu nu este o destinație finală, ci un pas important în formarea voastră.

Nu trebuie să simțiți presiune, ci bucuria jocului și a experienței. Seriozitatea și munca de zi cu zi sunt cele care, pe termen lung, vă pot aduce rezultate. Mulțumesc antrenorilor și tuturor celor implicați în organizarea acestei competiții, care este parte din fenomenul frumos pe care îl construim împreună.

Baschetul românesc are nevoie de voi, iar zilele acestea este despre bucuria de a fi pe teren și de a visa să devenim mai buni pentru a îmbrăca maioul naționalei României, în viitor”, a declarat Claudiu Fometescu, CEO FRB și antrenor federal.

Proiectul Next Generation Rising Stars este sprijinit de FIBA Youth Development Fund, un partener strategic dedicat dezvoltării baschetului juvenil.

Care e programul din preliminariile FIBA World Cup 2027

Prima reprezentativă de baschet a României va juca în grupa B a preliminariilor europene pentru FIBA World Cup 2027 în data de 27 noiembrie 2025, în deplasare, cu selecționata Greciei. Din grupa B mai joacă Muntenegru şi Portugalia.

Programul României din grupa B, din turul I al preliminariilor europene

  • Grecia – România (27 noiembrie)
  • România – Muntenegru (30 noiembrie)
  • Portugalia – România (27 februarie 2026)
  • România – Portugalia (2 martie)
  • România – Grecia (2 iulie)
  • Muntenegru – România (5 iulie)