Magic Johnson**

Redactor:
Marius Hutu
Magic Johnson**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sibiul visează frumos. Condusă excelent de un american pe nume Johnson, nu atât de strălucitor ca mare Magic Johnson, dar la fel de harnic și de capabil să-și valorifice coechipierii, echipa lui Peter Schomers a învins pe Asesoft chiar la ea acasă, 78-76.

 
Meciul a început halucinant pentru campioana ultimelor sezoane. Sibiul a venit să-și vândă scump pielea și a luat încă din start conducerea: 5-0. Ploieștiul a echilibrat disputa, dar i-a lipsit vlaga de a se desprinde. În apărare, lucrurile au mers destul de bine pentru echipa lui Arnautovic, însă problemele cele mari au fost în atac. Cepulis nu și-a reglat tirul – singurul care a încercat de la trei puncte în prima parte a jocului – Griffith a scăpat mai mereu mingea, de parcă era un săpun, iar Osmokrovic a fost neinspirat. Singurul care a mai mișcat a fost Jones. În aceste condiții, fără să fie nevoie să se autodepășească, sibienii au fost mai mereu la timonă, reușitele americanilor Johnson și Brown (ultimul, cu patru coșuri de 3 puncte până la pauză; ) făcând ca CSU Sibiu să intre la cabine cu avantaj: 40-37.
În partea a doua ritmul a crescut, nu și acuratețea jocului și a  aruncărilor. Sibiul s-a desprins la 42-37, Ploieștiul a remontat rapid. Din acel moment, cele două formații s-au succedat permanent la conducere. Cu patru minute înainte de final, tabela indica egalitatea, 67-67. Sibiul a crezut însă tot timpul că poate da lovitura și a controlat în stil de mare echipă ultimele momente. Punctele decisive au fost marcate de Scott, un american cu fizic de bucătar, parcă a răsuci mai tare cuțitul în rana ploieștenilor.
 
Meciul următor are loc duminică, la Sibiu. Se joacă în sistemul „trei din cinci”.
Principalii marcatori: Cepulis 22 (5×3), Hargrove 17, Burlacu 17 – pentru Asesoft; Brown 23 (6×3), Scott 23, Matthews 10 – pentru Sibiu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…