Interviu cu Virgil Căruțașu, managerul naționalei de baschet: „Vom chema cât mai mulți jucători la trialuri!”

Interviu cu Virgil Căruțașu, managerul naționalei de baschet:
  • Publicat:
  • Actualizat:

– Virgil Căruțașu (37 de ani, 2,04 m, 102 kg) a impresionat de-a lungul timpului prin pasiunea cu care s-a dedicat sportului de sub panou, dar și printr-un palmares deosebit: patru titluri cu Dinamo, patru cupe și cinci titluri de campion cu Asesoft Ploiești

– Bucureșteanul  își dedică energia pentru funcția de manager al selecționatei României de baschet masculin

– Virgil a vorbit pentru ProSport despre modalitățile prin care vrea să propulseze echipa națională pe culmile succesului

Virgil, te-ai gândit după retragere să te îndrepți către o funcție de conducere în federație sau chiar în cadrul vreunui club?

Încă nu vreau să ajung la o funcție importantă pe care probabil nu știu s-o gestionez în momentul de față, înainte de a învăța cu ce se mănâncă această meserie. Trebuie să încep lucrurile de jos și să le iau pe rând pentru că m-am retras doar de câteva luni. Momentan lucrez în Federația de Baschet, sunt managerul echipei naționale și cred că este un prim pas important pentru cariera mea.

Cum se vede baschetul românesc din afara terenului de joc, în comparație cu cel european?

Din păcate, în Europa ne aflăm departe de celelalte țări la nivelul loturilor naționale. Însă în ceea ce privește echipele de club am reușit să facem față cu brio atât în Eurocup, datorită celor de la Asesoft, în Eurochallenge grație evoluțiilor foarte bune ale celor de la Mediaș, Oradea și Mureș, dar și în Liga Balcanică cu meritul Craiovei.  Gaz Metan Mediaș chiar s-a calificat în primăvara europeană, iar toate celelalte echipe păstrează șanse. Acest lucru ne arată că ne aflăm pe drumul cel bun, dar pentru a continua pe această direcție e nevoie ca toți oamenii de baschet din țară să se implice în creșterea copiilor și juniorilor. Ar fi ideal ca toate cluburile din țară să se angreneze într-un proiect, iar copiii care vin din urmă și ajung la echipele naționale să se supună unui program strict și să se pregătescă la cel mai înalt nivel în cadrul unor cantonamente bine puse la punct. Astfel, se vor afla în forma optimă în timpul competiției de la finalul pregătirii.

„M-A IMPRESIONAT BOGDAN POPESCU!”

Crezi că avem o echipă națională slabă și din cauza afluenței de jucători străini din campionatul românesc?

Mai mult ca sigur faptul că jucătorii români nu au minute sub panou reprezintă un factor nociv pentru națională. Cu siguranță, planurile mele, dar și ale noului președinte, Horia Păun, vizează și un astfel de punct. Sezonul acesta nu se mai poate regla nimic în acest sens, dar în următorii ani se va propune în Comitetul Executiv al FR de Baschet să se facă o implementare, prin care echipele să fie obligate să folosească un jucător român pe parchet, de preferabil tânăr. Cei experimentați și valoroși își găsesc cu siguranță locul în prima formație a cluburilor lor. Trebuie să ne folosim toată energia pentru a ambiționa tinerii jucători români și să încercăm, încet-încet, să devenim o reprezentativă care să se califice, dar să și facă față la turneele importante.

Vei colabora direct și cu antrenorul selecționatei României?

Bineînțeles. Deja urmăresc evoluția tuturor jucătorilor și aș putea să spun că m-a impresionat în mod special Bogdan Popescu, care la 35 de ani a demonstrat o formă excelentă în acest start de sezon. De asemenea, voi fi prezent la toate partidele echipelor de club din competițiile europene. Intenționăm să chemăm cât mai mulți baschetbaliști la trialuri și în același timp ne vom concentra atenția și asupra jucătorilor de afară. Consider că un avantaj al meu este reprezentat de faptul că am ieșit recent din breasla jucătorilor și astfel îmi este mult mai ușor să colaborez cu ei pentru un obiectiv comun: succesul naționalei de baschet!

Pe tine ce sentiment te încerca atunci când evoluai sub culorile României?

În primul rând un sentiment de onoare și de împlinire. Să joci pentru națională e ca și cum ai participa cu echipa de club la o finală de cupă europeană.

CINE O OPREȘTE PE ASESOFT?

Crezi că pot fi opriți cei de la Asesoft în lupta pentru un nou titlu?

Nu cred că vreo echipă din liga națională are forța în momentul de față să se ia la trântă cu acest simbol: Asesoft. Ploieștiul are o echipă foarte puternică, cu jucători de clasă care se înțeleg foarte bine pe teren. Accidente se mai pot întâmpla, ca atunci când au pierdut la Mediaș în prima etapă, dar eu cred că într-un play-off de cel mai bun din cinci meciuri e imposibil să se întâmple vreo surpriză.

Care este echipa ta favorită din afară?

Eu sunt fan Barcelona de foarte mult timp. Țin cu echipa de baschet, dar și cu cea de fotbal, pentru că sunt pasionat și de acest sport.

Să te mai întreb pe cine preferi între Messi și Ronaldo?

N-aș putea să spun Ronaldo.

– Virgil Căruțașu a jucat mare parte din cariera sa la Dinamo București, la care a și debutat la 11 ani, dar a trecut și pe la Soced București, Steaua București, CSU Ploiești, dar și Maccabi Hadera (Israel) și Honved Budapesta (Ungaria). A fost component al echipelor naționale ale României, la diferite niveluri de vârstă, iar din cea de seniori s-a retras în 2007. Cu echipele de club la care a jucat a cucerit 9 titluri de campion al României (patru cu Dinamo și cinci cu CSU Ploiești), plus patru Cupe ale României.

– Virgil și soția sa Andreea – fostă jucătoare de baschet la Olimpia, Sportul și Rapid – au doi copii, Alexia (10 ani) și Darius (4 ani).  Alexia practică voleiul, iar Darius joacă baschet școala Spike din București

– Virgil și Andreea au lucrat la Asesoft, soția fostului jucător al ploieștenilor ocupând funcția de antrenor secund în sezonul 2007-2008.

 

 

 

 

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×