Începe finala campionatului!** NBA de România

Redactor:
Andru Nenciu
Începe finala campionatului!** NBA de România
  • Publicat:
  • Actualizat:

Probabil cea mai așteptată finală din toate sporturile din
România! Și poate cea mai echilibrată! Naște polemici, înfierbântă
fanii, declanșează atacuri tăioase între oficiali și umple sălile
până la refuz! Asesoft Ploiești și „U” Mobitelco Cluj demarează de
azi (ora 18:00) sprintul direct spre medaliile de campioni. O
dispută care se va desfășura după sistemul „cel mai bun din șapte
confruntări”.

După ce au capitulat în trei finale în fața trupei lui Sebastian
Ghiță (2006, 2008, 2010), clujenii par hotărâți să le pună capac
campionilor en-titre, în contextul în care stenogramele
finanțatorului prahovean au încins și mai tare spiritele în ultimul
timp. Deși au câteva minusuri față de ploieșteni, precum viteza de
joc sau banca mai „subțire”, băieții conduși de Marcel Țenter trag
speranțe că vor fi superiori la toate capitolele.

Silvășan
se teme de Burlacu și Blidaru

Căpitanul ardelenilor și al naționalei, Mihai Silvășan, face
radiografia: „Anul trecut aveau experiență prin jucători de genul
lui Griffith, anul acesta au tinerețe și dorință prin jucătorii
americani tineri din lot. Ei au mai multe arme, dar jucătorul
principal e Cătălin Burlacu. El și cu Adi Blidaru sunt cei care în
momentele grele își asumă toate responsabilitățile din teren, au și
cea mai mare experiență”. Ce zic ploieștenii? Levente Szjiarto,
omul care în urmă cu două sezoane evolua pentru Mobitelco, are
cuvântul: „Ne bucurăm că întâlnim în ultimul act Clujul, pentru că
o finală are nevoie de spectacol, atât pe parchet, cât și în
tribune. Sunt convins că acest lucru se va întâmpla și la Ploiești,
și la Cluj. Clujul a ajuns pe merit în finală, așa că bătălia
aceasta va decide care este cea mai bună echipă.

Meciurile vor fi strânse și cred că este cea mai echilibrată
finală de până acum. Mare parte din lumea baschetului nu ne dădea
vreo șansă să ajungem în finală, dar noi am demonstrat contrariul.
Cred că vom arăta în continuare forța care stă în tinerețea echipei
și vom rămâne în frunte”. Azi și mâine, la Ploiești, se vor disputa
primele două meciuri, din cele șapte programate, iar următoarele
două vor avea loc la Cluj, în 21 și 22 mai. Așa că nu ratați
ciocnirea celor mai tari echipe din România! Fie de la fața
locului, fie în fața televizorului. Pentru că Asesoft – Mobitelco e
un fel de NBA de România.

15
ani au trecut de când Clujul nu a mai cucerit
titlul

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele