Ieșenii au prins curaj. „Nu ne predăm în fața Mediașului”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Ieșenii au prins curaj.

Surpriza etapei a XXIV-a a Diviziei A s-a produs la Iași, unde
Poli, care până acum obținuse doar patru victorii, a făcut
instrucție cu CSM București, formație care se laudă cu două
performanțe de invidiat în actualul sezon, bucureștenii sunt
singurii care au reușit să bată Gazul de două ori, tur-retur, și
totodată singurii care au câștigat pe terenul lui CSU Asesoft.
Ieșenii s-au impus, scor 97-84, la capătul unui meci care a fost la
discreția lor, cea mai mare diferență înregistrată fiind de 23 de
puncte. Bryan McCullough a avut o evoluție de zile mari, înscriind
32 de puncte. Al doilea marcator pentur Poli a fost debutantul
Brice Kabengele, care și-a trecut în cont 24 de puncte, jucând
toate cele 40 de minute. Branislav Tomic de la CSM a fost autorul a
33 de puncte.

„Sincer, nu m-am așteptat la o victorie atât de clară, dar am prins
o zi în care totul ne-a ieșit. Pur și simplu mingea a vrut să intre
în coș. Suntem mai puternici cu Brice Kabengele alături de noi, e
un jucător agresiv, o calitate rar întâlnită la jucătorii români.
Ne ajută mult atât în atac, cât și la apărarea om la om”, a
precizat Bryan McCullough.

„Victorie cu medieșenii, de ce nu?

La mijlocul săptămânii viitoare, miercuri începând cu ora 18:00,
Poli Iași va primi vizita Gaz Metanului, într-un meci restanță din
cadrul etapei a XX-a. McCullough spune că, în ciuda faptului că
adversarul e redutabil, echipa sa nu va merge la meci ca mielul la
tăiere. „Nu putem pregăti un meci cu gândul la înfrângere, cred că
putem câștiga. Nu desconsider echipa din Mediaș, dar așa am fost
crescut, să nu mă declar niciodată învins. O să luptăm până la
capăt pentru ca la sfârșitul zilei, indiferent de rezultat, să fim
împăcați cu noi înșine că am făcut tot ce a depins de noi”, a
conchis americanul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doliu în lumea filmului! A murit în această dimineaţă
Doliu în lumea filmului! A murit în această dimineaţă
Cum arată anvelopa mașinii care a provocat tragedia de pe Autostrada Sibiu - Pitești FOTO
Cum arată anvelopa mașinii care a provocat tragedia de pe Autostrada Sibiu - Pitești FOTO
Victor Piţurcă, reţinut de DNA într-un dosar ce vizează achiziţii derulate în perioada pandemiei
Victor Piţurcă, reţinut de DNA într-un dosar ce vizează achiziţii derulate în perioada pandemiei
Cireașa de pe tort! Chelsea pregătește 120 de milioane de euro pentru ultimul transfer al iernii
Cireașa de pe tort! Chelsea pregătește 120 de milioane de euro pentru ultimul transfer al iernii
Lovitură de teatru în cazul de dopaj al Simonei Halep. Rolul avut de soţia lui Patrick Mouratoglou: „Da, sigur că era geloasă!”
Lovitură de teatru în cazul de dopaj al Simonei Halep. Rolul avut de soţia lui Patrick Mouratoglou: „Da, sigur că…
MORMÂNTUL lui Attila Hunul, găsit pe lotul 1 al autostrăzii A7
MORMÂNTUL lui Attila Hunul, găsit pe lotul 1 al autostrăzii A7
Motivul pentru care Jean Gavril nu o suportă pe Andreea Bălan. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi concurenți de la America Express 2023 de la Antena 1
Motivul pentru care Jean Gavril nu o suportă pe Andreea Bălan. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi concurenți…
BANII DE PENSII au intrat direct pe card! Este informația momentului pentru zeci de mii de români. Au anunțat chiar acum
BANII DE PENSII au intrat direct pe card! Este informația momentului pentru zeci de mii de români. Au anunțat chiar…
Caz rușinos! Cum s-a răzbunat o mamă pe învățătoarea fiicei ei, pentru că o neglijează la ore
Caz rușinos! Cum s-a răzbunat o mamă pe învățătoarea fiicei ei, pentru că o neglijează la ore
Cu fundulețul la vedere. Vedete care nu se tem să-și arate posteriorul
Cu fundulețul la vedere. Vedete care nu se tem să-și arate posteriorul
Doar 699 de lei! Televizoare smart bune, disponibile la Lidl și Dedeman cu preț redus
Doar 699 de lei! Televizoare smart bune, disponibile la Lidl și Dedeman cu preț redus
Ce i-a spus Pițurcă lui Dumitru Dragomir înainte de a fi reținut de DNA. „Va fi sfâșiat“ VIDEO
Ce i-a spus Pițurcă lui Dumitru Dragomir înainte de a fi reținut de DNA. „Va fi sfâșiat“ VIDEO
BANCUL ZILEI. Bulă iese din biserică și dă 50 de euro unei escorte: Nu, e prea puțin, trebuie minim 100!
BANCUL ZILEI. Bulă iese din biserică și dă 50 de euro unei escorte: Nu, e prea puțin, trebuie minim 100!
Povestea tragică a actorului care l-a interpretat pe maestrul din „The Karate Kid”
Povestea tragică a actorului care l-a interpretat pe maestrul din „The Karate Kid”
Diana Bulimar, demnă de OnlyFans! Fotografii fără sutien și cu părțile intime la vedere
Diana Bulimar, demnă de OnlyFans! Fotografii fără sutien și cu părțile intime la vedere
Cum să obții 3000 de lei pentru o rablă? Condițiile impuse de Primărie
Cum să obții 3000 de lei pentru o rablă? Condițiile impuse de Primărie
FOTO. Cum arăta Cristina Pucean înainte de operațiile estetice. Imaginile uitate de toți!
FOTO. Cum arăta Cristina Pucean înainte de operațiile estetice. Imaginile uitate de toți!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!