Gaz Metan Mediaș, victorie în FIBA Eurochallenge, după un meci dramatic!

Echipa de baschet masculin Gaz Metan Mediaș a învins, marți, pe teren propriu, formația ucraineană Khimik, scor 88-86 (41-44), în cea de-a treia partidă din grpa D a FIBA Eurochallenge. După trei victorii la rând în competiție, jucătorii lui Marcel Țenter au început dezastruos meciul cu Khimik, fiind conduși la diferențe mari în primele două sferturi (20-33, min. 13) și dând mari emoții propriilor fani.
Gaz Metan Mediaș, victorie în FIBA Eurochallenge, după un meci dramatic!

Echipa de baschet masculin Gaz Metan Mediaș a învins, marți, pe teren propriu, formația ucraineană Khimik, scor 88-86 (41-44), în cea de-a treia partidă din grpa D a FIBA Eurochallenge.

După trei victorii la rând în competiție, jucătorii lui Marcel Țenter au început dezastruos meciul cu Khimik, fiind conduși la diferențe mari în primele două sferturi (20-33, min. 13) și dând mari emoții propriilor fani.

Treptat, Gaz Metan a revenit la stilul său obișnuit de joc și, după 41-44 la pauza mare a reușit să preia conducerea, 45-44 și să încheie excelent sfertul trei (69-64).

Ultimul sfert a început cu o triplă a lui Sehovici, Khimik arătând că nu se predă ușor. Sizov a adus egalarea, 69-69 (min. 33), obligând ardelenii să intre la time-out. Kovalenko a readus însă avantajul pentru ucraineni (69-71), meciul continuând dramatic (75-74, min. 36). Același Sehovici a marcat pentru 78-79, când mai erau două minute din meci, dar Mandache și apoi Ivanovici au readus avantajul echipei lor, 85-81, cu 33 de secunde rămase. Gaz Metan a mai luat un time-out, mai erau 20 de secunde, Khimik a făcut la fel, iar finalul a fost incandescent, 88-86, cu 7 secunde rămase din meci. Scor final: 88-86, iar ardelenii bifează al patrulea succes în competiție, unicat pentru echipele românești din FIBA Eurochallenge.

Marcatori:

Gaz Metan Mediaș – icoară 21 puncte, Mitchell 17, Ivanovici 17, Mandache 12, Dundjerski 10, St. John 6, Graham 3, Mladenovici 2

Khimik – Deane 26 puncte, Lesici 17, Sehovici 16, Zavadskyi 11, Joseph 6, Goodridge 4, Popov 2, Kovalenko 2, Sizov 2.

În primele două meciuri din grupă, formația ardeleană a bifat două victorii, cu JDA Dijon (92-89, după prelungiri) și cu Tartu Rock (70-68). Gaz Metan Mediaș a disputat și tur preliminar, în care a eliminat formația rusă Ural Ekaterinburg.

Jucătorii antrenați de Marcel Țenter vor avea în continuare următorul program: JDA Dijon-Gaz Metan Mediaș (27 noiembrie), Gaz Metan Mediaș-Tartu Rock (4 decembrie) și Khimik-Gaz Metan Mediaș (11 decembrie).

Primele două clasate din fiecare dintre cele opt grupe se vor califica în optimile de finală, fază care se va disputa sub forma a patru grupe de câte patru echipe. La fel, și de aici, primele două clasate vor atinge sferturile de finală, care se vor derula sub formă de play-off, în sistemul „cel mai bun trei dintre meciuri”. Vor urma semifinalele și finalele în cadrul Turneului Final Four

Turneul final al ediției precedente a avut loc la Debrecen (Ungaria), câștigătoarea fiind Beșiktaș Istanbul.

sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]