FOTO** U Mobitelco Cluj, debut cu înfrângere în FIBA Eurochallenge

Redactor:
Adina Oșan
FOTO** U Mobitelco Cluj, debut cu înfrângere în FIBA Eurochallenge
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana României la baschet masculin U Mobitelco BT Cluj a fost învinsă, marți, pe teren propriu, de formația franceză Elan Chalon, scor 81-85 (42-37), în primul meci din grupa E a FIBA Eurochallenge.

Clujenii au preluat conducerea pentru prima dată în minutul 5, după un coș rapid al lui Dykes, 10-9, diferența fiind mărită de căpitanul Mihai Silvășan, cu o triplă, 13-9. Au urmat momente mai puțin reușite în jocul ardelenilor, emoțiile și miza unei posibile prime victorii, afectând concentrarea jucătorilor lui Marcel Țenter. Francezii au egalat, 14-14 (min. 9), dar Lawrence și-a readus echipa în avantaj, 17-14. Scorul primei pauze: 17-17.

La reluare, sârbul Mijovici a readus bucuria în tabăra gazdelor, cu o triplă, 20-17, iar Chetreanu abia intrat a marcat pentru 26-19 (min. 13), declansând scandările în tribune. Elan Chalon a primit la rândul său aplauze, pentru câteva faze spectaculoase, dar liniștea s-a așternut rapid, după ce oaspeții au egalat, 31-31 (min. 16), ca urmare a unui fault antisportiv al lui Mihai Paul. U Mobitelco nu a cedat însă, 36-31, reușind să iasă la pauza mare în avantaj, 42-37. La reluare, ardelenii au părut mai timorați ca în prima parte (44-42), dar au recuperat datorită apărării (50-44, min. 24). U Mobitelco l-a scos pe bancă pe Krstanovici, care avea deja patru greșeli personale, iar Chalon a profitat rapid (50-49). Cu trei minute înaintea ultimei pauze, oaspeții au preluat conducerea, după o triplă a lui Delaney, 52-54, dar U a revenit spectaculos, 59-54. După 30 de minute, 61-58.

Ultimul sfert al meciului a fost dramatic. Elan Chalon a forțat cu fiecare minut preluarea conducerii și a obținut-o, 62-63 (min. 32), dar Krstanovici s-a opus, cu o triplă, 65-63, fiind eliminat în minutul următor. Delaney a readus Elan în joc, tot cu o triplă, 65-70 (min. 34), profitând și de trei atacuri ratate ale ardelenilor. Tribunele au luat „foc” după un slam-dunk pe contraatac al lui Dykes, 69-70 (min. 36), dar clujenii nu au putut ține pasul (69-76), experiența superioară a adversarei spunându-și cuvântul. Au urmat alte trei atacuri ratate ale celor de la U Mobitelco, 71-78 (min. 39), care le-au ușurat sarcina francezilor. Silvășan a marcat două triple în ultimul minut, dar victoria a fost a oaspeților, după un meci dominat de campioana României timp de 36 de minute, care a pierdut dramatic un meci spectaculos.

Marcatori:

U Mobitelco BT Cluj – Dykes 23 puncte, Silvășan 19, Mijovici 13, Krstanovici 10, Morris 8, Lawrence 5, Chetreanu 3

Elan Chalon – Delaney 33 puncte, Schilb 17, Aminu 13, Lang 6, Tchicamboud 5, Smith 4, Lauvergne 3, Evtimov 2, Jean-Baptiste-Adolphe 2.

În celălalt meci al grupei E, tot marți, rușii de la Enisey Krasnoyarsk au învins formația belgiană Antwer Giants, cu 76-72 (43-29), printre cei trei arbitri ai partidei numărându-se și clujeanul Doru Vinași.

U Mobitelco BT Cluj va avea următorul program în grupa E: 15 noiembrie: Antwerp Giants-U Mobitelco BT Cluj; 22 noiembrie: Enisey-U Mobitelco BT Cluj; 29 noiembrie: Elan Chalon-U Mobitelco BT Cluj; 6 decembrie: U Mobitelco BT Cluj-Antwerp Giants; 13 decembrie: U Mobitelco BT Cluj-Enisey.

În faza grupelor au fost calificate direct 19 echipe, printre care s-a numărat și campioana României, celelalte calificate provenind din turul preliminar al competiției, dar și al FIBA Eurocup. La start s-au aflat astfel 32 de echipe, împărțite în 8 grupe, primele două clasate urmând să se califice în optimile de finală. În această fază se vor forma patru grupe a câte patru echipe, iar primele două clasate vor obține calificarea în sferturi, care se vor juca în sistem eliminatoriu. Câștigătoarele se vor califica în Final Four, care se va derula în sistemul semifinale, finală mică și finala mare.

Cea mai bună performanță a echipei clujene în această competiție a fost calificarea în sferturile de finală, în 2007.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele