Fost mare star din NBA, arestat după ce a condus beat! E a treia oară când se urcă la volan sub influența alcoolului

Bogdan Savin
Fost mare star din NBA, arestat după ce a condus beat! E a treia oară când se urcă la volan sub influența alcoolului

Dennis Rodman a petrecut noaptea trecută în arest. El a fost oprit de polițiști pentru că a încălcat o regulă minoră în trafic, dar atunci când a fost pus să sufle în fiolă, oamenii legii au descoperit că acesta avea o alcoolemie cu mult peste limita admisă.

Fostul sportiv a fost arestat la ora locală 23.00, ora Californiei, dar a fost eliberat duminică dimineață, după ce a stat șapte ceasuri după gratii. Oficiali ai Poliției au anunțat că Dennis Rodman a fost cooperant, însă va fi supravegheat o perioadă, mai ales că e a treia oară când a fost arestat pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice, primele dăți petrecându-se în 1994 și 2004.

Dennis Rodman s-a lăsat de baschet în 2006, după 20 de ani de carieră fructuoasă. În acest timp, „The Worm” a câștigat NBA de cinci ori, a primit premiul de cel mai bun jucător al NBA de două ori, a câștigat NBA All-Star Game de două ori și a fost ales de șapte ori cel mai bun recuperator al NBA, performanță nemaiîntâlnită. În plus, Dennis și-a burdușit contul cu peste 100 de milioane de dolari. În paralel cu cariera sportivă, Rodman a fost și un apreciat actor la Hollywood, apărând în 10 producții. A practicat și wrestling, luptând alături de nume celebre.

Dennis Rodman este unul dintre cele mai excentrice personaje, fiind plin de tatuaje și cercei aplicați în toate zonele feței. A avut o carieră de 20 de ani în baschetul profesionist american, fiind ales de șapte ori cel mai recuperator din NBA, un adevărat record. A avut  o avere de peste o sută de milioane de dolari, dar viața extrasportivă haotică l-a adus în pragul falimentul.

E recunoscut și pentru legăturile avute cu femei celebre, ca Madonna sau Carmen Electra, sau pentru prietenia sa cu liderul liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]