Din stradă, la Jocurile Olimpice cu Dușan Bulut. Copiii români vor învăța baschet 3×3 de la cel mai bun jucător din lume

Din stradă, la Jocurile Olimpice cu Dușan Bulut. Copiii români vor învăța baschet 3x3 de la cel mai bun jucător din lume
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primul camp de baschet 3×3 organizat vreodată în România va fi susținut la București de cvadruplul campion mondial la baschet 3×3 și dublu câștigător al circuitului mondial FIBA 3×3, sârbul Dușan Domovic Bulut. „Bulut Hoops 3×3 Camp”, dedicată copiilor între 12 și 18 ani, face parte din proiectul „Din stradă, la Jocurile Olimpice”, finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Evenimentul organizat de ACS Sport Promotion va avea loc între 7 și 11 septembrie 2018, în parcarea centrului comercial Kaufland București Vitan, unde 150 de copii vor învăța diverse elemente ale jocului de baschet în general și caracteristici ale baschetului 3×3 în special. Campul este structurat pe diverse ateliere specifice în primele trei zile, urmând ca ultimele două zile să fie dedicate unui turneu de baschet 3×3, unde copii vor pune în aplicare cele învățate.

Înscrierile la camp sunt gratuite și se fac pe site-ul 3la3.ro, începând de luni 3 septembrie, ora 15.00, în limita a 150 de locuri, pe trei categorii de vârstă: sub 14 ani, sub 16 ani și sub 18 ani. Fiecare participant va primi tricoul oficial al evenimentului, iar câștigătorii turneului care va avea loc în ultimele două zile vor primi premii din partea partenerilor.

O serie de antrenori români de la mai multe cluburi de copii care s-au implicat de-a lungul sezonului în competițiile de baschet 3×3 vor completa echipa lui Dușan Bulut pe parcursul celor cinci zile.

Toți cei 150 de copii participanți la camp, alături de alte sute de copii practicanți sau pasionați ai baschetului 3×3, vor avea ocazia apoi, în zilele de 12 și 13 septembrie, să urmărească antrenamentele oficiale ale echipelor participante la FIBA 3×3 Europe Cup – Campionatul European de Baschet 3×3, care se va disputa în zilele de 14-16 septembrie la Circul Metropolitan din București.

Vor avea loc sesiune de poze și autografe cu jucătorii, astfel încât toți cei prezenți să aibă o experiență de neuitat în cadrul unui eveniment de anvergură mondială.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani