„Dacă rămâneam acasă, acum probabil eram mort!”

Bani, femei frumoase, atenție, faimă, majorete, aplauze de la vedete pe care România le vede pe vreo scenă în Piața Constituției abia după ce le-au apărut riduri care n-au mai putut fi tratate de vreun doctor chirurg. Astfel poate să fie descrisă viața celor din NBA. Giganți la propriu și la figurat, baschetbaliștii sunt băieții pentru publicul american care plătește sume colosale pentru o partidă din playoff și o pungă de floricele la suprapreț. Îi invidiezi în gând sau cu voce tare pe sportivii cu pricina. Nu ai cum să nu. Schimbi postul de televiziune și dai din întâmplare peste un meci de baschet din România. Subit, nu mai invidiezi. În afară de înălțimea jucătorilor, nu mai revezi nimic din luxul din NBA. Câteva canale mai târziu, dai de sportul care a prins cel mai bine la români, fotbalul, și parcă observi câteva asemănări: bani, femei frumoase, atenție, faimă, aplauze de la vedete pe care, din păcate, le vedem prea des pe scenă și nu vor să-și descopere noi talente, în alt domeniu. Într-o țară în care Dodel este mai apreciat decât un întreg campionat național de baschet, și-a făcut apariția în peisaj Alhaji Mohammed, sportiv pentru care publicul ploieștean și-a înroșit de câteva ori palmele în ultimul an.

„Hai, puștiulică, trage un glonț în cap!”

A venit la Asesoft Ploiești după ce a jucat la echipe din Olanda, Germania, Franța, Spania și a avut chiar și o experiență în baschetul din Asia. Când afli asta, te gândești că România nu e chiar cel mai rău lucru care i s-ar fi putut întâmpla lui Mohammed, așa că te liniștești. Povestea acestuia începe însă pe străzile din Chicago, acolo unde, alături de ceilalți doi frați și opt surori, Alhaji a participat la jocul supraviețuirii: „Acolo, ai două șanse. Fie faci sport și te desprinzi oarecum de o parte a lumii, fie devii traficant de droguri și de arme. Am început baschetul pe o alee întunecată, cu un singur bec și un singur coș. Voiam să plec de acolo, nu mă regăseam în tot ce se întâmpla pe străzi. Oamenii se ucideau între ei de plăcere. Și, dacă la 14 ani încă erai în oraș, îți dădeau un pistol în mână și-ți spuneau «Hai, puștiulică, e timpul să te faci bărbat. Trage un glonț în cap următoarei persoane care trece pe strada asta!»”. A plecat din timp de acolo, ținând în mână doar o minge de baschet.

Tatăl, ucis de traficanți

Toți cei 11 copii ai familiei Mohammed au reușit să câștige jocul supraviețuirii. Tocmai cei care i-au învățat regulile nu au reușit să îi vadă pe aceștia împliniți și departe de orice glonț: „Când aveam 12 ani, ceilalți doi frați ai mei l-au găsit pe tata mort. A fost ucis de o bandă de traficanți. Culmea, voia să-l ajute pe unul dintre ei să scape de viața asta. Ceilalți s-au înfuriat și nu au stat prea mult pe gânduri până au scos pistolul. Ca să înțelegi, pe străzile pe care am crescut eu, gândești mai încet decât tragi gloanțe în cap”. Au urmat ani buni în care a făcut tot posibilul pentru a-și șterge din memorie momentul decesului. Când toate păreau a se fi așezat, a intervenit iar viața: „Jucam în Franța și am primit un telefon de la una dintre surori. Murise mama într-un accident de avion. Voia să vină în vizită la unul dintre noi, se simțea singură. E de departe momentul cel mai trist din viața mea. Încă am un gol în zona pieptului când mă gândesc la asta”.

Al treilea nume e Hagi

Cumva, Mohammed a reușit să devină o persoană pozitivă. Nu îți dai seama cum, dar începi să dezvolți o oarecare invidie din cauza asta. Nu are atât de mulți bani, nici nu se bucură de cine știe ce faimă în România, dar glumește des și e sufletul lui Asesoft: „Trebuie să recunosc că am vrut să joc fotbal. Nu mi-a plăcut. De ce ai vrea să alergi pe minus nu știu câte grade iarna? E mai bine în sală, sa arunci la coș”, spune acesta amuzat. Iar dacă îl rogi să îți spună cum l-ar convinge pe un copil să aleagă baschetul în detrimentul fotbalului, distracția continuă: „I-as zice «Da, corect, ei câștigă mai mulți bani. Dar uite-te puțin la noi, ce bine arătăm. Îți dai seama câte fete ne cer numărul de telefon după meciuri? Sentimentul ăsta nu se compară cu nimic, serios». Trebuie să uite de bani și să se uite la noi. Sigur l-as convinge”. Nu prea știi ce anume trece prin mintea unui puști din ziua de astăzi, dar presupui că respectivul ar fi măcar pus pe gânduri de argumentul lui Mohammed. Când a ajuns anul trecut în România, Alhaji a surprins nu doar cu fizicul sau punctele înscrise, ci cu al treilea său nume: „Le spuneam că mă cheamă «Hagi» și începeau să râdă. Credeau că mă alint. Am căutat apoi și am aflat cine este pentru voi Hagi. Am luat-o ca pe un semn, că am ales bine să vin în România”, spune acesta.

Se poate face sociolog

Nu de puține ori, când auzim diferite interviuri, ne gândim că sportivul aflat în fața microfonului și-a ales bine meseria. Ca o răutate, spunem că lovește mai bine mingea decât vorbește. Mohammed iese puțin din tipar și surprinde atunci când ține un discurs. Uimește și mai mult atunci când îți spune că a terminat Facultatea de Sociologie: „Nu cred că o să o folosesc vreodată, dar măcar am o diplomă. Pot oricând să devin sociolog”. Visul oricărui părinte din România, de altfel. Nu e prima dată când «Trebuie să ai o diplomă» prinde viu grai. Mohammed nu e pretențios când vine vorba de prezent. Nu același lucru îl poți spune despre el când vorbește de viitor: „Aș vrea ca, peste zece ani, să mă relaxez pe propriul meu vapor în fiecare zi. Asta în timp ce mă ocup de propriul imperiu pe care o să-l dețin”. Ironia nu te mai miră, astfel că aștepți și răspunsul serios, unul care vine repede și e aproape în contrast cu primul: „Cinci lucruri îmi doresc să am peste zece ani: soție frumoasă și copii la fel, câteva minute jucate în NBA, propria mea afacere, miliarde de dolari și dragoste adevărată”. Ești aproape sigur că mai degrabă va avea miliarde de dolari pe care le-a aruncat ironic în discuție decât dragostea adevarată, dar te rezumi la a-i ura succes în dobândirea tuturor celor cinci. Mai stă cel puțin încă un sezon la Asesoft, i se poate împlini foarte ușor prima dorință: „Sunt femei frumoase în România. E o plăcere să ies prin oraș în timpul meu liber”. Acum ești sigur că nu mai e ironic.

Nu știam nimic despre România când am venit. În Spania nu eram plătit și aveam nevoie de bani. În rest, putea să fie contractul și în China că nu mă interesa
Alhaji Mohammed, baschetbalist Asesoft

Vreau să devin antrenor în NBA. Dacă nu am reușit să ajung acolo ca jucător, măcar să fac asta ca tehnician
Alhaji Mohammed, baschetbalist Asesoft