Cupa bate campionatul

Cupa bate campionatul
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSU Asesoft și „U” Mobitelco se întâlnesc astăzi în returul
sferturilor de finală ale Cupei României. În prima manșă,
ploieștenii s-au impus pe Someș cu scorul de 90-75. Meciul se
dispută începând cu ora 17:00 și este transmis pe TVR2.

Evoluțiile neconvingătoare ale lui Jocovic l-au făcut pe Ionuț
Mocanu jucătorul momentului la „U” Mobitelco. Suporterii au scandat
prima dată numele constănțeanului la meciul tur cu CSU Asesoft din
optimile Cupei, iar de atunci Mocanu a alimentat valul de admirație
cu evoluții foarte bune.

În victoria din Ungaria cu Albacomp și-a trecut în cont zece
puncte, astfel că în meciul de acasă cu CSM Oradea a fost aplaudat
furtunos când a intrat pe teren, iar cele două coșuri de trei
înscrise consecutiv au aruncat sala în aer.

Le mulțumesc fanilor care mă susțin. Eu încerc doar să
îmi fac datoria față de echipă, indiferent dacă joc un minut sau
zece. În 2008, când am plecat de la Cluj, am simțit că o parte din
mine a rămas aici, iar în vară, când mi s-a propus să revin, am
acceptat pe loc”,
a mărturisit pivotul de 2.08 m și 130
kg. Mocanu e convins că 15 puncte nu este o diferență irecuperabilă
și crede în șansa lui „U” la Ploiești. „CSU Asesoft e o
echipă de bătut, are mai multe puncte slabe decât în sezonul
trecut. Dacă ar fi să aleg, aș prefera să ne calificăm în Cupă și
să pierdem vineri
„, a conchis „U”-istul.

E un trend pozitiv în
jocul nostru, vom încerca să dăm o replică cât mai aproape de
valoarea noastră reală

Marcel Țenter, antrenor „U” Mobitelco

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup