Cătălin Burlacu a fost suspendat de comentatorul DigiSport!** Joi va fi judecat și de comentatorul TVR

Suspendat două meciuri de Comisia de Disciplină după ce și-a lovit un adversar la partida din 2 mai, dintre CSM Oradea și CSU Ploiești, Cătălin Burlacu va fi totuși pe teren în această seară, în echipa prahovenilor.
Cătălin Burlacu a fost suspendat de comentatorul DigiSport!** Joi va fi judecat și de comentatorul TVR

Suspendat două meciuri de Comisia de Disciplină după ce și-a lovit un adversar la partida din 2 mai, dintre CSM Oradea și CSU Ploiești, Cătălin Burlacu va fi totuși pe teren în această seară, în echipa prahovenilor.

Cele două formații se întâlnesc, la Brazi (ora 20:00), în jocul trei al semifinalei Ligii Naționale de baschet, scorul fiind egal în acest moment. Imediat după ce jucătorul a primit pedeapsa, CSU Ploiești a făcut introdus un apel. Comisia nu se poate întruni însă până mâine, astfel că Burlacu va putea să-și ajute echipa să facă un pas important spre finala competiției. „Cătălin Burlacu joacă și va arăta pe teren cine este mai bun”, a declarat președintele CSU, Ionuț Georgescu.

Partea și mai interesantă a acestui caz este însă alta. Cătălin Burlacu a fost suspendat de Comisia de Disciplină, din cadrul căreia face parte și Ștefan Lecca, comentatorul DigiSport. Mâine, la Comisia de Apel, baschetbalistul formației prahovene va fi „judecat” și de comentatorul TVR, Bogdan Stănculescu. Acesta din urmă face parte dintr-o comisie care mai are în componență doi magistrați.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO HOT! Ea este MISS WORLD 2026! Are 24 de ani și îți taie răsuflarea!
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cine este Frankie de la „Insula Iubirii” 2026! Cu ce se ocupă, de fapt, tânăra care i-a zăpăcit pe toți?
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania