Campioana SURPRIZELOR!** Târgoviștea s-a reunit cu Dikeoulakos secund și trei jucătoare noi!

Redactor:
Robert ZANFIR
Campioana SURPRIZELOR!** Târgoviștea s-a reunit cu Dikeoulakos secund și trei jucătoare noi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

2013 a început surprinzător pentru baschetul târgoviștean, cu mutări interesante la campioana CS Municipal. Grecul Georgios Dikeoulakos, până de curând principal la CSM, a fost prezent la reunirea lotului, în calitate de… director tehnic, după ce patru luni ocupase cel mai important loc pe banca lui Municipal.

Funcția deținută de Dikeoulakos a fost ocupată de Florin Nini, iar grecul a trecut, practic, într-un rol decorativ. Dikeoulakos anunțase, după umilința cu Fenerbahce, că nu se mai întoarce la Târgoviște, precizând că decizia ar fi fost luată după ce a primit un mail de la … primarul Gabriel Boriga, în care i se cerea diminuarea contractului cu 50%. Până la urmă, omul care o relație specială cu Elina Babkina (sîc, la CSM Târgoviște, iar anterior la Fenerbahce) a revenit în Sala Sporturilor, cel mai probabil ca ucenic al lui Florin Nini, tehnicianul cu care s-a cucerit eventul în sezonul trecut, dar căruia nu i s-a dat nicio șansă în EuroLigă. Rămâne de văzut ce explicații va da Dikeoulakos pentru come-back-ul în România, la două săptămâni după ce dedicase fanilor câteva melodii de rămas bun pe profilul său de facebook. La prima întâlnire din 2013, grecul nu a dorit să facă nicio declarație.

Cinci jucătoare, out de la CSM!

Campioana s-a despărțit de Monique Currie, Natalie Novosel și Milka Bjelica (aflate la final de contract, deși ultima abia dacă apucase o lună și jumătate în tricoul portocaliu) și de Elina Babkina și Choma Nnamaka (reziliere, pe cale amiabilă). În locul lor, au fost aduse trei jucătoare din SUA: Matee Ajavon, Jori Davis și Ashley Walker.

Silenzio total pe site-ul oficial!

Deși de la declarația de presă a lui Georgios Dikeoulakos prin care grecul anunța că pleacă de la Târgoviște au trecut aproape trei săptămâni, pe site-ul oficial al clubului nu apare niciun cuvânt despre intențiile grecului sau despre recenta… ca director tehnic. Nu se pomenește nici măcar despre plecările celor cinci baschetbaliste, care la acest moment se află în tratative avansate cu alte cluburi.

Articol scris de: Ionuț MARIN

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a dat jos Anastasia 78 de kilograme, în doar 9 luni. A slăbit de la 203 kg la 125 kg
Cum a dat jos Anastasia 78 de kilograme, în doar 9 luni. A slăbit de la 203 kg la 125…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Motivul pentru care o femeie refuză să facă un gest absolut banal pentru noi toţi:
Motivul pentru care o femeie refuză să facă un gest absolut banal pentru noi toţi: "Judecați-mă cât vreți. Dacă mă…
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a renunţat la afaceri
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a…
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
O nouă BANCNOTĂ în circulație. A început să fie emisă chiar DE ASTĂZI, 5 iunie
O nouă BANCNOTĂ în circulație. A început să fie emisă chiar DE ASTĂZI, 5 iunie
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
Copii în comă alcoolică la spital: „Beau acasă și nu-i aduce nimeni la Urgențe. Bea și mama, bea și tata și li se pare o stare normală”
Copii în comă alcoolică la spital: „Beau acasă și nu-i aduce nimeni la Urgențe. Bea și mama, bea și tata…
Djokovic a decis să se opereze miercurea aceasta la Paris. Cât va lipsi
Djokovic a decis să se opereze miercurea aceasta la Paris. Cât va lipsi
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
×