BC CSU Sibiu a învins BC SCM Timișoara în deplasare și a urcat pe locul 3 în Liga Națională de baschet

BC CSU Sibiu a învins BC SCM Timișoara în deplasare și a urcat pe locul 3 în Liga Națională de baschet
  • Publicat:
  • Actualizat:

BC CSU Sibiu a câștigat, vineri seara, meciul jucat în deplasare cu BC SCM Timișoara, scor 73-72 (23-20, 17-16, 14-26, 19-10), în runda a 21-a din Liga Națională de baschet masculin.

Câștigătoarea a fost decisă în ultima secundă, după un coș de două puncte reușit de americanul Kevin Hardy.

Echipa sibiană urcă pe locul al treilea în clasamentul Ligii Naționale de baschet, cu 32 de puncte, în timp ce formația timișoreană coboară pe 4, tot cu 32 de puncte.

La finalul partidei antrenorul principal al BC CSU Sibiu a declarat:

„Am început meciul foarte bine. A fost o partidă în care am încercat să ne pregătim pentru Cupa României și am început cu doi români în teren: Popescu și Paliciuc. Datorită unei apărări foarte bune, am reușit să conducem chiar și la 14 puncte, însă timp de patru minute nu am marcat decât patru puncte și le-am dat șansa celor de la Timișoara să revină. În repriza a doua a fost exact invers. Timișoara a fost cea care a început foarte bine, a condus cu 12 puncte, dar, la fel ca noi, nu a putut menține același ritm, iar în sfertul al patrulea, tot datorită apărării bune, am revenit. Timișoara este o echipă foarte bună, foarte echilibrată și, cu siguranță, va pune multe probleme echipelor cu care se va duela pentru primele locuri”, a spus Dan Fleșeriu.

Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Bogdan Popescu – 23 de puncte, Marcel Davis – 12 puncte, Kevin Hardy – 11, Igor Mijajlovic – 10, Boris Lalovic – 6, Chris Cooper – 5, Radu Paliciuc – 4, Mirel Dragoste – 2.

De la gazde s-au remarcat Dominique Rambo și Mladen Jeremic, cu câte 15 puncte.

Următorul meci al formației sibiene este programat marți, 14 februarie, de la ora 20:30, cu U-BT Cluj Napoca, în cadrul turneului Superbet Final Eight Cupa României, organizat în Sala Transilvania.

Într-un alt meci jucat vineri, Steaua CSM Eximbank a învins BCM Pitești, pe teren propriu, scor 77-65 (11-18, 19-17, 25-14, 22-16).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele