Au sfidat uraganul! **Knicks au adus bucurie în New York după ce au bătut campioana!

New York Knicks a câștigat primul meci din acest sezon, la doar câteva zile după ce uraganul Sandy a făcut ravagii în metropola americană.
Au sfidat uraganul! **Knicks au adus bucurie în New York după ce au bătut campioana!

A fost prima manifestare sportivă desfășurată în New York după uraganul „Sandy”, care a provocat pagube de zeci de miliarde de dolari în metropola americană. Iar New York Knicks, una dintre cele mai iubite echipe din „Big Apple” a câștigat un meci superb cu actuala campioană din NBA, Miami Heat, scor 104-84.

Și-au luat revanșa pentru sezonul trecut

Cele două formații s-au întâlnit și în turul I al play-off-ului Conferinței de Est din sezonul trecut. Atunci, Heat a câștigat cu scorul general de 4-1. „A fost un meci foarte dificil pentru noi, atât din punct de vedere sportiv, cât și emoțional. Am vrut să le oferim fanilor o bucurie după ce au fost atât de încercați de natură”, a spus după meci superstarul celor de la Knicks, Carmelo Anthony, care a marcat 30 de puncte în meciul cu Heat. Meciul a fost decis chiar în primul sfert. O serie de 11 puncte consecutive marcate fără a primi niciunul i-a dus pe new-yorkezi de la 19-12 la 30-12. În ciuda unei tentative de revenire a lui Miami în sfertul 3 (55-44), Knicks au reușit să reziste și s-au impus cu 104-84, grație unei seri excelente din spatele arcului, de unde gazdele au marcat 19 din cele 36 de aruncări de 3 puncte încercate. La oaspeți, LeBron James, ușor accidentat, a marcat 23 de puncte și a reușit șapte recuperări.

Lakers tot nu-și revine!

Favorita Conferinței de Vest a NBA, Los Angeles Lakers, a pierdut cel de-al treilea meci consecutiv din acest sezon, scor 95-105. Este cel mai slab start de sezon al californienilor din ultimii 34 de ani și doar al treilea în care Lakers pierd primele trei meciuri din sezon. O contraperformanță de necrezut, chiar în sezonul în care suporterii așteptau o revenire de senzație din partea favoriților, după transferurile lui Dwight Howard și Steve Nash. „Trebuie să luptăm să fim din ce în ce mai buni. E momentul în care trebuie să apăsăm butonul de panică și să încercăm să ne revenim”, a spus vedeta celor de la Lakers, Kobe Bryant, imediat după ce a terminat meciul cu 40 de puncte marcate. Pentru Clippers, conducătorul de joc Chris Paul a făcut din nou un meci foarte bun, reușind 18 puncte și 15 pase decisive.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]