10 întrebări înainte de startul noului sezon din NBA. Va reuși LeBron James să aducă primul titlu pentru Cleveland? Lakers, aproape de un nou sezon catastrofal

10 întrebări înainte de startul noului sezon din NBA. Va reuși LeBron James să aducă primul titlu pentru Cleveland? Lakers, aproape de un nou sezon catastrofal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un nou sezon al NBA va debuta miercuri dimineață, cu partidele dintre San Antonio Spurs, campioana sezonului trecut, și Dallas Mavericks, și New Orleans Pelicans – Orlando Magic. ProSport a analizat cele mai importante evenimente petrecute în off-season și a adresat zece întrebări, prin care încearcă să „prindă” cele mai importante momente ale sezonului care stă să înceapă. Va reuși Cleveland Cavaliers să câștige primul trofeu din istorie odată cu revenirea lui LeBron James? Ce va face Kobe Bryant la revenirea după ruptura de tendon ahilian suferită sezonul trecut? Poate San Antonio Spurs să câștige al doilea titlu consecutiv? Sunt doar câteva dintre cele mai mari semne de întrebare din acest sezon.

  • Este Cleveland Cavaliers principala favorită la câștigarea titlului în acest sezon?

De 49 de ani așteaptă orașul Cleveland o echipă care să câștige un titlu major în sportul american. Echipa de fotbal american, Browns, dezamăgește de la an la an, calificându-se ultima dată în play-off în 2002. Indians, formația de baseball, s-a calificat de două ori în World Series, finala MLB, dar a pierdut de fiecare dată, în 1997 chiar în meci decisiv cu Florida Marlins. Mai rămâne echipa de baschet, Cavaliers, care a avut cele mai mari performanțe în ultimul deceniu. Concret, Cavaliers s-a calificat în finala NBA din 2007, dar a pierdut cu 4-0 în fața lui San Antonio Spurs. A mai ajuns o dată în finala Conferinței de Est, în 2009, dar a cedat și acolo cu 4-2 în fața lui Orlando Magic. O nouă eliminare prematură, în 2010, în semifinalele Conferinței de Est, 2-4 cu Boston Celtics, l-a făcut pe LeBron James, cel mai bun jucător al ultimului deceniu în NBA, să aleagă căldura din Miami, acolo unde a cucerit două titluri de campion cu Heat.


Revenirea lui LeBron James în Cleveland a transformat-o instantaneu pe Cavaliers într-o candidată la titlu în NBA

A fost un scandal-monstru în momentul în care James a părăsit-o pe Cavaliers printr-un anunț televizat, în prime-time. Fanii i-au ars tricourile, patronul Dan Gilbert a făcut publică o scrisoare în care îl critica dur pe James, iar toate punțile unei întoarceri păreau distruse. Atmosfera s-a mai temperat însă de-a lungul anilor, însă nimeni nu anunța un comeback. James avea la Miami o echipă excelentă la dispoziție, dar dorul de casă – LeBron fiind născut în Akron, la 100 de kilometri de Cleveland – a fost decisiv. După câteva săptămâni în care a cântărit atent decizia, James a luat prin surprindere toți fanii când a decis să-și anunțe comeback-ul printr-o scrisoare publicată de Sports Illustrated.


Brusc, dintr-o echipă care nu s-a calificat în play-off nici măcar când a vrut dintr-o Conferință cu un nivel catastrofal, Cavaliers s-a transformat într-o candidată la titlu. Însă nu doar sosirea lui James a făcut asta. Datorită faptului că a avut un noroc năucitor – doar 0,2% șanse la primul pick din draft-ul din vară – Cavaliers a avut armele necesare pentru a o convinge pe Minnesota Timberwolves să facă un trade prin care Kevin Love să ajungă la Cavaliers, în schimbul pick-ului numărul 1 din acest an, Andrew Wiggins, dar și al primului pick din vara trecută, Anthony Bennett. Iar acum, fanii lui Cleveland s-au trezit pe cap cu un trio senzațional: LeBron James – Kevin Love și Kyrie Irving, exact coloana vertebrală a unei echipe care se anunță a fi senzația acestui an, o forță ofensivă nemaivăzută în NBA.


Fanii lui Cleveland au uitat de momentul în care dădeau foc tricourilor cu James, iar acum așteaptă efectul LeBron

Evident, există și niște întrebări. E clar că Cleveland nu va avea rival în Est, dar rămâne de văzut cum se vor descurca starurile într-un sistem nou, al unui antrenor – David Blatt – care a scris istorie în Europa, la Maccabi Tel Aviv, Efes Pilsen sau Aris Salonic, dar care nu a antrenat niciodată în NBA până la vârsta de 55 de ani! Alte semne de întrebare sunt ridicate de lipsa de experiență a lui Love sau Irving în play-off, care nu au niciun minut jucat în postseason. Totodată, va fi interesant de văzut cum se va descurca Cleveland în defensivă, având în vedere că atât Love, cât și Irving, dar și Dion Waiters, nu sunt recunoscuți precum apărători solizi în NBA. Totuși, ofensiva ar trebui să rezolve aceste probleme, iar Cleveland e favorită clară să ajungă în finala NBA, a cincea consecutivă pentru LeBron.


Parker, Duncan și Ginobili vor să mai sărbătorească un titlu alături de San Antonio Spurs

  • Va reuși San Antonio Spurs să mențină ritmul și în acest an, având în vedere ca veteranii au mai imbătrânit un an?

San Antonio Spurs a scris istorie anul trecut. Nu doar prin faptul că a câștigat titlul. Asta era deja clar, mai ales că din 1997 până în 2014, texanii au cucerit cinci trofee Larry O”Brien, toate fiind opera cuplului Gregg Popovich-Tim Duncan. Nu, mai interesant a fost faptul că Popovich, un geniu al baschetului și, cu siguranță, unul dintre cei mai buni antrenori din istoria NBA, a reușit să plănuiască totul în cele mai mici detalii, fiind pentru prima dată în istorie când o echipă din NBA a ținut toți jucătorii sub o medie de 30 de minute jucate pe meci. Acest lucru se datorează faptului că nucleul formației, adică Tim Duncan, Tony Parker și Manu Ginobili, au trecut de mult de 30 de ani, iar nivelul de oboseală se resimte din ce în ce mai mult, mai ales că sezonul regulat are 82 de meciuri, iar în play-off se joacă minimum 16 meciuri până la titlu (n.r. – Spurs a jucat sezonul trecut 23 de meciuri în play-off).


Probabil că același lucru se va întâmpla și în acest sezon. Spurs nu a făcut transferuri importante, dar a readus aproape toată echipa care a cucerit anul trecut titlul. „Am avut un an destul de bun. Nu am văzut de ce ar trebui să îi dăm afară”, a glumit Popovich înaintea acestui sezon, în care Spurs se anunță a fi gigantul ofensiv care a spulberat-o pe Miami în finala sezonului trecut, la un an după ce Heat a revenit de la 3-2 și a cucerit titlul. Așadar, Tim Duncan, Ginobili și Parker vor fi din nou la comandă, ajutați de un alt nucleu de role-players, precum Patty Mills, Boris Diaw sau Tiago Splitter, în timp ce Kawhi Leonard este așteptat să „explodeze” după o serie finală contra lui Heat în care a fost de neoprit. Iar asta se datorează lui Popovich, un lider înnăscut, care a reușit să insufle o mentalitate incredibilă, transformând-o pe Spurs într-o echipă care a atins 17 calificări în play-off la rând, performanță remarcabilă într-o Ligă în care totul se schimbă radical de la an la an.


Derrick Rose a avut probleme cu eficiența aruncărilor la Mondial, însă pare că va reveni în formă maximă în NBA

  • Cum se va descurca Derrick Rose, revenit după o nouă accidentare gravă?

MVP în sezonul 2010-2011, Derrick Rose părea că va fi the next big thing. Trei ani mai târziu, Rose nu a prins decât 49 de meciuri în NBA. La care se adaugă două operații dificile, în urma unei rupturi de ligamente încrucișate, suferită în mai 2012, chiar în debutul play-off-ului, contra Philadelphiei 76ers, plus una la menisc, după o ruptură pe care Rose a suferit-o tot pe teren, pe 22 noiembrie 2013, contra lui Portland Trail Blazers. Un ghinion teribil, care i-a luat enorm din mobilitate, potența ofensivă și din schimbările de direcție cu care a surprins o întreagă Ligă după draftul din 2008, când Chicago Bulls l-a selectat cu primul pick. Practic, din ultimele 230 de meciuri disputate în NBA de Bulls de când Rose a câștigat titlul de MVP, conducătorul de joc de 26 de ani nu a jucat decât in 49.

La fel ca după ruptura de ligamente, Rose nu a riscat absolut nimic. Deși ar fi putut încerca să revină în play-off-ul trecut, Rose s-a concentrat pe recuperare, revenind la Mondialul din septembrie, când a fost o parte integrantă a naționalei americane, care a cucerit fără probleme aurul. „Transferul lui Pau Gasol sau evoluțiile bune ale lui Butler și Joakim Noah nu contează. Bulls nu poate fi o candidată serioasă la titlu, dacă Rose nu este la sută la sută din potențial”, a scris New York Post, în avancronica sezonului. Și, cel puțin în primă fază, se pare că Rose este la sută la sută! Într-un meci amical disputat contra lui Cleveland Cavaliers, starul lui Bulls a marcat 30 de puncte în 20 de minute, semn că a revenit în mare formă. Sănătatea conducătorului de joc e atât de importantă, mai ales că Bulls nu are un jucător dinamic, cu o sclipire de geniu în atac, un atac care a suferit teribil în ultimii trei ani fără Rose. Mai mult, Rose are mare grijă în afara terenului, renunțând la dunk-uri la ședințele foto pe care le are, semn că protecția genunchilor fragili e prioritară în acest moment.


E prima accidentare cu adevărat gravă din cariera lui Durant, unul dintre cei mai buni baschetbaliști din ultimele sezoane din NBA

  • Ce va face Oklahoma City Thunder în prima parte a sezonului, având în vedere că MVP-ul sezonului trecut, Kevin Durant, e accidentat?

Cu doar două săptămâni înainte de startul sezonului, Oklahoma City Thunder a anunțat că superstarul echipei, Kevin Durant, a suferit o fractură a celui de-al cincilea metatarsial al piciorului drept, o accidentare de care a suferit, spre exemplu, și Cristian Chivu. Perioada de recuperare e de circa două luni, însă e clar că Thunder nu-l va arunca în luptă pe Durant imediat, o recidivă putându-l scoate pe MVP-ul sezonului trecut pe toată durata anului competițional. Cu siguranță, capacitatea ofensivă a lui Durant, care are o medie incredibilă de 27,4 de puncte marcate pe meci – care a crescut la 32 de puncte pe meci sezonul trecut – va fi imposibil de replicat pentru Thunder în prima parte a sezonului, chiar dacă Oklahoma îl are în teren pe Russell Westbrook, un alt jucător de top în NBA, dar care a suferit și el probleme masive la genunchi în sezonul precedent.

Thunder are ghinionul de a evolua într-o conferință echilibrată, în care orice echipă poate învinge într-un duel direct, iar 11 echipe se vor bate pe cele opt locuri care asigură calificarea în play-off. „Durant e ca un Mercedes care poate orchestra o ofensivă de unul singur. El reduce presiunea unei ofensive prin marcarea unor coșuri ușoare. Este aproape de neoprit și de nemarcat, dar și devastator într-un pick and roll. Totodată, are și un aport defensiv fabulos”, susține Bleacher Report într-un material care propune răspunsuri pentru întrebarea de mai sus. Iar antrenorul Scott Brooks e conștient că absența lui Durant va aduce probleme lui Thunder pe termen lung: „Toți jucătorii trebuie să crească și să își sporească productivitatea în acest moment. Nu poți să îl înlocuiești pe Kevin cu un singur jucător”. Totuși, ofensiva lui Thunder a arătat mai mobilă și a fost mai eficientă în amicale, însă absența lui Durant, ba chiar meciurile în care el va reveni, vor scădea numărul de victorii în acest sezon reușit de Thunder.

 

  • Cât de jos va termina Los Angeles Lakers în acest sezon?

Dacă nu ultima echipă din Vest, măcar în ultimele trei. Revenirea lui Kobe Bryant va dinamiza, cu siguranță, o formație care a avut al treilea cel mai slab sezon din istorie în anul precedent, cu doar 27 de victorii din 82 de meciuri. Doar în 1958 (19 victorii) și în 1960 (25 de victorii), Lakers a evoluat mai slab. Iar 2015 nu se anunță a fi un an mai bun. Mai întâi, schimbările. Mike D”Antoni i-a alienat pe jucătorii echipei californiene și a plecat, fiind înlocuit cu Byron Scott. Au venit Jeremy Lin, de la Houston Rockets, și Carlos Boozer, de la Chicago Bulls, în timp ce draftul l-a propulsat pe Julius Randle în Staples Center. Și…. cam atât! Lakers se gândește deja la 2016, când bugetul de salarii va crește, iar o mulțime de contracte din actuala echipă se vor încheia. Rebuilding mode: ON!


Kobe Bryant va încerca să revină ca nou, după o accidentare gravă, prima de acest tip din carieră pentru starul lui Lakers

Însă principala întrebare pentru sezonul lui Lakers se leagă, de fapt, de Bryant. La 36 de ani, Kobe vine după un sezon în care nu a jucat decât șase meciuri, în urma unei rupturi la tendonul lui Ahile, cu posibile consecințe devastatoare pentru legendarul star al lui Lakers. Pentru șefii echipei californiene, accidentarea n-a contat, iar Bryant a primit o prelungire de contract de doi ani, cu un salariu de 48,5 milioane de dolari, care îl transformă pe Kobe în cel mai bine plătit jucător din NBA. Doar că Bryant, care a declarat că nu se gândește nici măcar o secundă la retragere, nu are lângă el un nucleu de jucători capabil să o readucă pe Lakers în fruntea Vestului. La 40 de ani, Steve Nash va rata întreg sezonul din cauza durerilor cronice la spate, astfel că Jeremy Lin va fi titular în postura de conducător de joc. Și chiar dacă el primește un salariu de 15 milioane de dolari pe an, Lin nu va fi, cu siguranță, capabil să o ducă pe Lakers în play-off. Iar Pau Gasol, un veteran care avea ceva de arătat după despărțirea de D”Antoni, a plecat la Bulls! Mai mult, când NBA se află într-un trend în care aruncările de trei puncte sunt tot mai încercate, antrenorul Byron Scott a declarat că nici nu se gândește ca echipa sa să încerce mai mult de 15 three pointers  pe meci!

Doar că nu numai ofensiva – acolo unde Julius Randle ar putea străluci încă din start, deși nu are 20 ani – este problema. Ci mai ales defensiva. Jordan Hill ar trebui să fie liderul, însă nu are calitățile necesare pentru a duce în spate o asemenea sarcină. Boozer nu a surprins nici el la Bulls, o echipă care l-a cedat tocmai pentru că nu putea să susțină task-urile defensive ale lui Tom Thibodeau, iar Randle este crud. Iar Bryant, care a fost prezent în câteva dintre cele mai bune echipe defensive din NBA, are peste 45.000 de minute jucate, vine după o accidentare gravă și nimeni nu știe cum va fi capabil să conducă o astfel de echipă. Predicțiile jurnaliștilor americani sunt la fel de negre: Yahoo! spune că Lakers va replica linia 27-55 din sezonul trecut, în timp ce HoopsHype o vede pe Lakers pe locul 12 în Vest, cam cu același bilanț.


Carmelo Anthony a rămas la New York Knicks, însă echipa new-yorkeză este departe de ce a arătat în 2013

  • Care este nivelul lui New York Knicks, odata cu schimbarile petrecute?

Sosirea lui Phil Jackson ca manager general al echipei din Madison Square Garden anunța transformări importante la Knicks. N-au avut loc imediat, însă la finalul sezonului trecut, unul catastrofal pentru Knicks, în care a ratat calificarea în play-off, antrenorul Mike Woodson a fost concediat și înlocuit cu, surpriză!, Derek Fisher. Imediat după retragerea ca jucător, fostul conducător de joc al lui Jackson la Lakers a preluat banca tehnică a lui Knicks, unde va încerca să implementeze the triangle – sistemul ofensiv cu care Phil Jackson a avut performanțe remarcabile atât la Chicago Bulls, cât și la Los Angeles Lakers, echipe cu care a câștigat 11 titluri.

Mai mult, Jackson a reușit să îl convingă pe Carmelo Anthony să rămână în New York, deși superstarul a avut oferte de la Houston Rockets sau Los Angeles Lakers. Iar Anthony, care a avut un sezon excelent anul trecut din punct de vedere al cifrelor, ar trebui să crească și în acest an. Aducerea lui Jose Calderon de la Dallas Mavericks va dinamiza jocul, însă, defensiv, Knicks va sta și mai prost decât anul trecut, după ce l-a pierdut pe Tyson Chandler. Per total, new-yorkezii formează o echipă în reconstrucție, care va avea mult de muncit și care ar putea pierde un nou play-off.


Americanii i-au spus „Greek Freak” lui Antetokounmpo pentru că numele grecului era mult prea lung

  • Care va fi jucatorul care va exploda în acest sezon, adică most improved player?

Probabil că nu ați auzit de Giannis Antetokounmpo, nici măcar în review-urile zilelor din NBA pe care le-am realizat sezonul trecut. Grecul de 19 ani a nimerit, fără voia sa, într-o echipă aflată în tranziție, Milwaukee Bucks, însă care în acest an are șansa să crească. Bucks a fost cumpărată cu 550 de milioane de dolari, are un antrenor nou în Jason Kidd și capacitatea fizică să ajungă un adevărat star în NBA. În NBA Summer League, acolo unde formațiile își trimit jucătorii mai slabi, Greek Freak a avut o medie de 17 puncte și 5,7 recuperări pe meci, în condițiile în care a jucat atât power forward, cât și conducător de joc. Un jucător extrem de versatil, Antetokounmpo a înregistrat și o creștere de șase centimetri în înălțime, iar venirea lui Kidd o va transforma pe Bucks într-o echipă competitivă, cu un nucleu interesant, format din Antetokounmpo, Larry Sanders, Brandon Knight, dar și pick-ul numărul 2 din această vară, Jabari Parker.

Doi alți candidați importanți sunt Victor Oladipo și Anthony Davis. Primul, jucător la Orlando Magic, are deja experiența unui sezon în NBA și aduce deja ca stil de joc, dar și ca productivitate cu Dwayne Wade. Jucător cu calități fizice remarcabile, Oladipo beneficiază acum de introducerea debutantului Elfrid Payton în echipă și poate ataca mai bine coșul. Cu o medie de 13,8 puncte, 4,1 recuperări și 4,1 pase decisive pe meci în sezonul de debut, în condițiile în care nu a evoluat pe postul favorit, Oladipo poate exploda la Orlando, chiar dacă nu are o echipă extraordinară alături. În schimb, Davis e deja considerat  un star în NBA, prin simplul fapt că măsoară 2,08 metri și se apără excelent. Adăugând transferul lui Omer Așik la Pelicans, jucătorl de 22 de ani a fost primul și în sondajul realizat printre managerii din NBA pentru titlul de most improved player în acest sezon.


LeBron James e gata să cucerească al cincilea titlu de MVP din carieră

  • Cine va fi MVP-ul acestui sezon?

Din sezonul 2003-2004, adică din momentul în care a intrat în NBA, LeBron James a câștigat patru titluri de MVP, apropiindu-se la o singură lungime de Michael Jordan și la două titluri de recordmenul all-time al acestui trofeu, Kareem Abdul-Jabbar. Iar motivele pentru care LeBron va fi din nou ales MVP sunt clare și multiple: în primul rând, principalul adversar, Kevin Durant, va rata aproape, dacă nu peste un sfert din sezonul regulat, șansele scăzând remarcabil. Însă cel mai important lucru este modul în care se acordă această distincție. Titlul de MVP se bazează pe votul membrilor mass-media acreditați la NBA, iar în fiecare an aceștia aleg câștigătorul atât pe baza statisticilor – pe care LeBron le reușește an de an – cât și pe baza poveștii care stă în spatele jucătorului. LeBron, înapoi în Cleveland? Beat that! Și managerii din NBA au aceeași părere, LeBron fiind votat de 20 dintre aceștia (67,9%) pentru a cuceri titlul de MVP în acest sezon.


Wade, James și Bosh au câștigat două titluri și au pierdut două finale împreună. Acum, James a plecat la Cleveland Cavaliers

  • Unde va termina Miami Heat fără James?

Dwyane Wade, Chris Bosh, Luol Deng, Josh McRoberts, Mario Chalmers, Udonis Haslem, Norris Cole, Chris Andersen sau Danny Granger. Un astfel de lot ar trebui, măcar în teorie, să aducă o calificare în play-off fără probleme, ba mai mult, în Conferința de Est ar trebui să fie o formație de temut. Probabil că Miami Heat va rămâne o echipă puternică în NBA și va pune ceva probleme în actualul sezon. Dar, cu siguranță, șansele de calificare într-o nouă finală, a cincea consecutivă pentru echipa din Florida, sunt minime, după plecarea lui LeBron James. Nu doar pentru că James a atins mingea de 5.821 de ori în 5.667 de atacuri în sezonul precedent, având, practic, mai mult de o atingere pe posesie. Nici pentru că superstarul care a plecat acum la Cleveland era lider în puncte marcate, pase decisive sau aruncări de trei puncte reușite. Ci pentru că o astfel de schimbare va crea, cel mai probabil, un gol imens în atacul și defensiva lui Heat.

Am stat doar zece minute și ne-am simțit triști după plecarea lui LeBron. Apoi, am lucrat intensiv la noul lot”, a spus Erik Spoelstra, antrenorul lui Heat. Prima mutare a fost semnarea lui Luol Deng, free agent, care a venit chiar de la Cleveland Cavaliers, echipa pentru care James a părăsit-o pe Heat. Acum, motorul ofensiv al echipei va fi format din Wade, Bosh și Deng, însă va fi interesant de văzut cât vor rezista genunchii lui Wade, având în vedere că starul lui Heat era menajat în al doilea meci dintr-un back to back, iar greul era dus de James. Potrivit presei americane, dar și a meciurilor amicale disputate de Heat până acum, rolul lui James va fi luat de Chris Bosh, care a semnat un contract maxim, de 118,7 milioane de dolari pe cinci ani, care a mai îndeplinit acest rol în primii ani de carieră, la Toronto Raptors.


Wade și Bosh vor lupta împreună pentru a o readuce pe Miami Heat cât mai sus în Est

Pentru ca Heat să reziste și să se bată pentru unul dintre primele patru locuri din Est, condițiile necesare sunt multiple și trebuie îndeplinite simultan, potrivit Miami Herald. Astfel, sursa citată crede că Miami are nevoie ca Bosh să marcheze și să recupereze peste ceea ce făcea în epoca „LeBron”, ca Wade să nu aibă probleme cu genunchii, ca Josh McRoberts să aibă o eficiență cât mai mare în aruncările de care va beneficia, în timp ce Norris Cole, aflat la primul an ca titular, să vadă bine jocul și să conducă ofensiva. Dacă până acum am vorbit de dezavantaje în cazul lui Heat, plecarea lui James a eliberat suficient din buget pentru ca Heat să aibă o bancă de rezerve mai mare, mai valoroasă și mai competitivă. Întrebarea este, însă, ce se va întâmpla dacă Wade și Deng vor ceda din cauza accidentărilor. Atunci, Heat se îndreaptă către un sezon catastrofal…


Jucătorii lui 76ers au părăsit deseori terenul cu capetele plecate, după eșecurile din sezonul precedent

  • Câte victorii va obține Philadelphia 76ers?

În urmă cu trei sezoane, Charlotte Bobcats bifa cel mai slab sezon din istoria vreunei echipe din NBA, cu doar șapte victorii din 66 de meciuri – sezon scurtat de grevă – și un procentaj de victorie de 10,6%. Recordul negativ ar putea fi doborât, însă, în acest an de Philadelphia 76ers. Aflată într-o reconstrucție totală, echipa din Philadelphia a vândut aproape toți jucătorii cu experiență în sezonul trecut sau în această vară, pentru ca managerul Sam Hinkie să își proiecteze viziunea. Cu o săptămână înainte de startul NBA, pe site-ul oficial al echipei, pozele a nouă jucători erau realizate în tricourile vechilor echipe, un logo al Ligii era în locul chipului lui Casper Ware, iar poza lui Vasilije Micic nu exista. Practic, o pânză albă pe care nici ziariștii din Statele Unite nu o pot interpreta în acest moment.

Sezonul trecut, 76ers a terminat cu 19 victorii și 63 de eșecuri, dar asta după ce Philadelphia începuse sezonul cu trei victorii în trei meciuri! Dar apoi a urmat o serie catastrofală, care a ajuns la 26 de eșecuri consecutive – record istoric al NBA egalat în acest caz. Iar plecările lui Spencer Hawes și Thad Young nu vor ajuta cea mai slabă ofensivă din NBA a sezonului trecut. Totuși, revenirea după accidentare a lui Nerlens Noel va fi un plus pentru cea mai slabă defensivă a sezonului trecut (109,9 puncte primite pe meci). Interesant va fi și debutul uriașului camerunez Joel Embiid (2.13m), care va intra undeva în 2015, după ce a fost draftat cu al cincilea pick în vară, însă a suferit o fractură de stres, recuperarea durând între trei și cinci luni. E clar că 76ers se gândește din nou la ultimul loc în NBA, care ar aduce un pick între primele trei în draftul din vara lui 2015. Acum, Philadelphia speră că va fi primul!

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup