Victorie surpriză și schimbare de lider în campionat după Super Rally Timișoara

Victorie surpriză și schimbare de lider în campionat după Super Rally Timișoara

Timișoreanul Leo Borlovan, pe un monopost Funyo, a obținut prima sa victorie din carieră la Super Rally chiar la prima cursă organizată în orașul său natal, Trofeul Profi, care a schimbat și vârful ierarhiei în campionat cu două etape înainte de final.

Victorie surpriză și schimbare de lider în campionat după Super Rally Timișoara

Un total de 30 de piloți din top s-au întrecut în cea de-a patra rundă a Campionatului Național de Super Rally 2023, organizată în premieră pe circuit stradal în Timișoara.

Francezul Jerome France, deținătorul titlului în ultimele două sezoane, a stabilit timpul de referință în antrenamente, care a și rămas recordul noului traseu urban din Timișoara, 02:50,205, însă în timpul celor două manșe totul s-a schimbat în ultimele minute.

Mihai Leu a fost lider și câștigător până să intre France și Leo Borlovan pe traseu, ultimul având parte de un restart. Cu un timp de 02:52,982, Leu a fost depășit în cele din urmă de francez, care a terminat în 02:51,607, în timp ce Borlovan a obținut un incredibil 02:50,666, în condițiile în care până atunci se afla pe 11 la general cu timpii săi.

Și promotor al evenimentului, Leu s-a declarat extrem de mulțumit de modul în care s-a desfășurat etapa. „Pe plan personal, sunt fericit că am demonstrat că încă mă pot lupta acolo sus, la secundă cu ceilalți concurenți, iar ca organizare, aici am întâlnit o mulțime de oameni profesioniști, care au pus umărul la apariția unui proiect care sper eu să devină o tradiție în Timișoara”, a afirmat fostul mare campion mondial la box.

La echipe, victoria le-a revenit lui Jerome France și Didier Balcaen (Hospice Casa Speranței by Real Racing), urmați în top de Costel Cășuneanu și Aurelian Andronache (Impuls Leasing Rally Team) și Mihai Leu și Adrian Teslovan (UniCredit Leasing Super Rally Team).

După etapa de la Timișoara noul lider al clasamentului general este Jerome France, acesta profitând de faptul că Bogdan Duma a încheiat doar al șaptelea. Astfel, înaintea ultimelor două etape de la Craiova și București, France are 68 de puncte, în timp ce Duma a strâns 65.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania