Simone Tempestini urcă trei locuri în Campionatul European de Raliuri

Simone Tempestini urcă trei locuri în Campionatul European de Raliuri

Campionul național absolut de raliuri, Simone Tempestini, a mai urcat 3 locuri în clasamentul general al Campionatului European de Raliuri, iar în acest moment se află pe locul 5 după primele trei runde, la numai 12 puncte de podium.

După un loc 4 la etapa trecută din Azore, Simone Tempestini și Sergiu Itu au luat startul în această săptămână în Raliul Insulelor Canare, rundă la care au fost prezente 98 de echipaje. Mașina de concurs a celor doi, o Skoda Fabia Rally2 Evo, a avut mici probleme tehnice pe primele probe speciale, astfel că aceștia au avut o cursă contra cronometru pentru a recupera handicapul.

Echipajul românesc a încheiat în cele din urmă pe 9 în etapa unde victoria le-a revenit spaniolilor Nil Solans și Marc Marti. Cu 9 puncte obținute, Tempestini a urcat până pe locul 5 în clasamentul general al Europeanului de raliuri, fiind la un singur punct de locul 4 și la 12 de poziția a treia.

Efrén Llarena, lider provizoriu!

„A fost un raliu dificil, cu probleme set up la mașină, pe care le-am rezolvat doar pe parcurs, însă e o experiență pentru noi. Suntem mai bine pregătiți pentru etapele de asfalt de la Roma și Barum, care se aseamănă foarte mult cu ce suntem noi obișnuiți. Până atunci, ne concentrăm pe Polonia, una dintre etapele noastre favorite și unde avem planuri mari”, a spus Tempestini la finalul raliului.

Campionatul European de Raliuri mai programează încă patru etape în acest sezon competițional. Lider provizoriu este spaniolul Efrén Llarena.

Cel de-al doilea echipaj românesc care a luat startul în etapa din Canare, format din juniorii Norbert Maior și Francisca Maior, a abandonat după a patra probă specială, din cauza problemelor tehnice, într-un moment în care ocupa prima poziție în topul de la ERC4.

Ambele echipaje de la Napoca Rally Academy vor fi prezente și săptămâna viitoare la Raliul Argeșului, acolo unde Tempestini are de apărat prima poziție câștigată în ultimii trei ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania