Cel mai mare mister de pe străzile Europei, care a avut în prim-plan un monopost de Formula 1, o copie Ferrari mai precis, a pus pe jar poliția din Cehia timp de aproximativ șase ani.
Pe scurt, un șofer fantomă ieșea ocazional îmbrăcat în echipament complet de curse și făcea furori printre ceilalți participanți la trafic. Primul astfel de episod s-a întâmplat în 2019, iar acum circul a luat sfârșit.
O poveste parcă desprinsă din filme, care a luat naștere și s-a consumat în Cehia, a ajuns la final după aproximativ șase ani de zile.
Concret, după cum informează The Sun, în 2019 s-a raportat pentru prima oară apariția pe șosele a unui monopost de Formula 1, chipurile Ferrari. La început totul a părut o glumă, însă episoadele au continuat și în anii ce au urmat, iar șoferul fantomă a reușit de fiecare dată să scape nepedepsit de autorități.
Totul până duminica aceasta, 7 septembrie 2025, când misteriosul deținător al monopostului a decis să iasă din nou la o plimbare rapidă. Sesizările la numărul de urgență au început să curgă, iar de data aceasta, poliția s-a mobilizat mai bine ca niciodată și a reușit, într-un final, să îl prindă pe bărbat, după cum informează sursa citată.
Mașina, care imită la perfecție Ferrari, dar nu este o creație a Scuderiei, a rulat pe Autostrada D4 din Cehia, după care a oprit la o benzinărie lângă orașul Dobris. Ulterior, șoferul, care era îmbrăcat în echipament complet de curse, cu cască inclusiv, s-a pus în mișcare și poliția a început misiunea de urmărire. În cele din urmă, în apropiere de satul Buk, la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Praga, monopostul a fost încolțit și nu a mai avut încotro decât să oprească.
Astfel s-a descoperit că șoferul fantomă care a pus Cehia pe jar în ultimii șase ani este un bărbat în vârstă de 51 de ani. Conform sursei citate mai sus, acesta a fost reținut imediat și plasat în arest la domiciliu, până când autoritățile vor da un verdict în dosarul său.
Aparent, șoferul nu a fost deloc încântat de faptul că a fost prins și s-a răfuit timp de momente bune cu ofițerii de poliție, care au trebuit să îl scoată din monopost cu forța.
Totodată, poliția cehă a comunicat pe X că ulterior, după ce a fost dus la secție, bărbatul a refuzat să facă orice fel de comentariu la interogatoriu:
„Șoferul mașinii, care a fost oprit și identificat de poliție în vehicul, a refuzat să comenteze situația în timpul interogatoriului. Poliția va demara proceduri administrative, la capătul cărora bărbatul s-ar putea confrunta cu o amendă de câteva mii de coroane și cu o interdicție de a conduce”, a informat poliția, conform The Sun.
De asemenea, fiul șoferului fantomă ar fi reacționat în presa locală și s-ar fi plâns de faptul că poliția a organizat o percheziție fulger la casa lor, cu mai multe mașini de poliție și inclusiv un elicopter. Cel mai probabil, forțele de ordine au dorit să afle dacă mai au și altceva de ascuns în garaj.