Acasa » Alte Sporturi » Auto-Moto » Legiunea românească pornește la cucerirea Romei. Cinci echipaje tricolore atacă etapa europeană din Cetatea Eternă

Legiunea românească pornește la cucerirea Romei. Cinci echipaje tricolore atacă etapa europeană din Cetatea Eternă

Alin Grigore
Legiunea românească pornește la cucerirea Romei. Cinci echipaje tricolore atacă etapa europeană din Cetatea Eternă
Foto Simone Tempestini Facebook

Roma este pregătită pentru invazie, iar de această dată legiunea vine din România. Nu mai puțin de cinci echipaje tricolore vor lua startul în Rally di Roma Capitale, a treia etapă a Campionatului European de Raliuri (FIA ERC), una dintre cele mai spectaculoase și mai puternic disputate curse ale sezonului.

În fruntea “legiunii” se află Simone Tempestini, de zece ori campion național absolut, care revine pe asfaltul italian cu obiectivul de a aduna puncte importante atât pentru clasamentul general, cât și pentru echipa MRF Tyres, liderul ierarhiei pe echipe după primele două etape ale sezonului.

Legiunea românească pornește la cucerirea Romei. Cinci echipaje tricolore atacă etapa europeană din Cetatea Eternă

Misiunea nu va fi deloc ușoară. La start sunt înscrise 126 de echipaje din 25 de țări, iar lupta pentru victorie se anunță una impresionantă, cu nu mai puțin de 42 de mașini Rally2 și nume grele precum Mikołaj Marczyk, Giandomenico Basso, Nikolay Gryazin, Roberto Daprà, Andrea Crugnola și Yoann Bonato se numără printre favoriți.

Tempestini este deja obișnuit cu provocările raliului din capitala Italiei. Pe lângă căldura infernală și traseele dure, clujeanul a avut parte și de situații neașteptate. După mai multe clasări în Top 5, anul trecut românul se afla în lupta pentru podium până când o întâmplare incredibilă i-a pus capăt cursei: o vacă apărută pe traseu, într-un viraj, a făcut imposibilă evitarea impactului.

„Sunt convins că organizatorii au luat măsuri de precauție mult mai stricte de această dată. Roma rămâne unul dintre raliurile mele preferate. Anul acesta este un număr record de înscrieri, așa că și concurența va fi și mai puternică. Abia aștept să luăm startul. Scopul este să adunăm cât mai multe puncte pentru noi și pentru echipă”, a declarat Simone Tempestini.

Pilotul Napoca Rally Academy ocupă în prezent locul 10 în clasamentul general al FIA ERC, cu 18 puncte, la doar 12 de liderul Pepe López Juárez.

Totodată, Tempestini a confirmat că Francesca Maior va rămâne copilotul său până la finalul sezonului european, după debutul reușit al celor doi în Suedia, unde au încheiat pe locul 5.

Alături de Tempestini și Maior, România va mai fi reprezentată la Roma de Andrei Gîrtofan și Dorin Pulpea (Škoda Fabia RS Rally2), Alexandra Teslovan și Mihai Supuran (Ford Fiesta Rally3), Ciprian Lupu și Andrei Aițculesei (Renault Clio Rally5), precum și de Reis Suliman și Lorcan Moore (Peugeot 208 Rally4).

Spectacolul începe în această seară, de la ora 21:00, cu superspeciala desfășurată în jurul Colosseumului, unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din motorsportul mondial.

În total, echipajele vor avea de parcurs 11 probe speciale și aproape 200 de kilometri cronometrați, iar duminică se va afla dacă legiunea românească reușește să cucerească Roma.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]