Veste bombă pentru conducătorii auto: mașinile pe benzină și diesel, interzise în Uniunea Europeană! Începe era autoturismelor electrice

Redactor:
Ion Filip
Veste bombă pentru conducătorii auto: mașinile pe benzină și diesel, interzise în Uniunea Europeană! Începe era autoturismelor electrice
  • Publicat:
  • Actualizat:

 

Uniunea Europeană a ajuns la un acord istoric privind implementarea legii care interzice vânzarea de autoturisme noi cu motoare pe combustie internă începând cu anul 2035.

Echipa de negociatori din statele membre UE și Parlamentul European au ajuns la un numitor comun privind oprirea comercializării de autoturisme noi pe benzină sau diesel pe continent.

Scopul acestei măsuri este reducerea poluării, astfel că de peste 13 ani nu vom mai putea achiziționa decât mașini electrice noi.

Uniunea Europeană, decizie istorică! Se schimbă vremurile: vom mai putea cumpăra mașini pe benzină sau diesel doar până în 2035!

În Uniunea Europeană vor mai putea fi cumpărate mașini cu motoare pe combustie internă doar până în 2035, moment din care acest lucru va deveni interzis. Șoferii își vor putea achiziționa, din acel punct încolo, numai autoturisme cu zero emisii de dioxid de carbon, sută la sută electrice.

Jan Huitema, negociator al Parlamentului European, a dat asigurări că acest tip de autoturisme va începe să devină, până în 2035, din ce în ce mai ieftin.

„Acest acord reprezintă o veste bună pentru conducătorii care au mașini noi cu emisii zero, acestea urmând să devină mai ieftine şi mai accesibile.

Mă declar încântat că Parlamentul a susținut revizuirea obiectivelor pentru 2030 și reducerea cu sută la sută a emisiilor pentru anul 2035, ceea ce este obligatoriu pentru a atinge neutralitatea climatică în 2050”, a spus Jan Huitema.

Eurodeputatul francez Pascal Canfin, președintele Comisiei de Mediu a Parlamentului European, a confirmat pe contul său de Twitter informația potrivit căreia nu vom mai putea cumpăra autovehicule cu motoare pe combustie internă începând cu anul 2035. „Am încheiat negocierile privind standardele de CO2 pentru automobile. Este o decizie istorică a UE privind clima, care confirmă definitiv obiectivul de a avea exclusiv vehicule cu emisii zero până în 2035, cu etape intermediare în 2025 și 2030”, este mesajul lui Pascal Canfin.

Autovehiculele echipate cu motoare care funcționează pe benzină sau motorină produc nu mai puțin de 12 la sută din totalul emisiilor de carbon de pe suprafața Uniunii Europene, potrivit statisticilor prezentate de agențiile de mediu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Nu te mai primește în avion. Pasagerii sunt obligați să respecte noua regulă
Nu te mai primește în avion. Pasagerii sunt obligați să respecte noua regulă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…